Asculta acest articol
Sub denumirea de nalbă se cunosc mai multe plante care conţin principii active asemănătoare şi se întrebuinţează în aceleaşi scopuri. Decoctul de nalbă remediu în bolile de rinichi.
Creşte pe langă garduri, margini de drum, ziduri vechi, în apropierea unei regiuni populate.
Caşul Popii cu frunze mari (Malva silvestris) este cunoscută sub numele de Nalba mare (Althaea Officinalis). Aceste plante sunt răspândite prin grădinile de flori şi zarzavat. Creşte şi vegetează în perioada lunilor martie până în noiembrie.
Florile, frunzele şi tulpinele se culeg din iunie până în septembrie. Întrucât la uscat se pierd din substanţele mucilaginoase, planta ar trebui utilizată cât se poate de proaspătă. Şi planta uscată mai are suficiente puteri tămăduitoare.
De la nalba mare se folosesc florile, frunzele şi rădăcinile
De la nalba mare şi nalba albă se folosesc florile, frunzele şi rădăcinile, de la nalba-de-grădină, florile, iar de la nalba mică sau caşul-popii, numai frunzele. Toate părţile plantei conţin cantităţi mari de mucilagii, datorită cărora au proprietăţi emoliente. Sub formă de ceai, se folosesc în inflamaţiile căilor respiratorii (tuse, bronşită, laringită), ale căilor urinare, renale şi în tulburări gastro-intestinale. Ceaiul se prepară la rece. Frunzele de nalbă opărite se folosesc sub formă de cataplasme emoliente şi calmante, pentru a grăbi coacerea furunculelor. Asociate cu flori de muşeţel şi capsule de mac dau o bună gargară pentru amigdalite şi abcese dentare. Sub formă de clismă, se folosesc în colite şi hemoroizi.
Florile de nalbă-de-grădină se întrebuinţează la colorarea oţetului aromatic, vinurilor, siropurilor. Florile de nalbă-de-cultură intră în formula ceaiului pectoral, iar frunzele de nalbă-mare în compoziţia ceaiului pectoral. Pentru tenul uscat şi ridat, se folosesc comprese care se ţin pe faţă timp de 10-15 minute.
Recomandări
Nalba este benefică mai ales sub forma de ceai în inflamaţiile mucoaselor din organism, în gastrite, în inflamaţiile mucoaselor vezicale (ale vezicii urinare), gastro-intestinale şi ale cavităţii bucale, ca şi în ulcerele gastrice (stomacale) şi intestinale. Nalba este indicată şi în caz de secreţie pulmonară abundentă, bronşită, tuse şi răguşeală puternică (laringită), amigdalită, gura uscată şi conjunctivită.
Pentru afecţiuni precum: amigdalită, gură uscată, bronşită, tuse, boli ale rinichilor (nefrite, pielite, uretrite), afecţiuni digestive – planta se lasă peste noapte în apă rece, pentru a se forma aşa-numitul extract rece. Doza pentru o zi este de 2-3 ceşti călduţe, băute cu înghiţituri mici.
Emfizem pulmonar: Doza pentru o zi este de minimum 3 ceşti călduţe, iar frunzele şi florile, zdrobite, strecurate şi bine încălzite, se pun peste noapte sub forma de comprese în zona bronhiilor şi pe piept.
Contra diareii la copii vor bea fiertură de rădăcina, rece, câte 3-4 ceşcute pe zi.
–
În cazul lăcrimărilor se recomandă bai de ochi şi comprese făcute cu ceai călduţ.
Tenurile alergice care din anumite cauze dau senzaţia de mâncărime vor fi spălate cu ceai de nalbă.
Picioarele cu ulcer varicos se vor îmbăia în fiertură de funze de nalbă în amestec cu pătlagină.
Furunculoza poate fi ameliorată cu cataplasme din frunze opărite.
În cazul hemoroizilor este recomandată clisma cu infuzie de nalbă.
Macerat. Se pune o linguriţă cu vârf de plante la 1/4 litru apă, se lasă să stea peste noapte la macerat, dimineaţa se încălzeşte uşor.
Două mâini de nalbă se lasă peste noapte în apa rece, într-un recipient de 5 litri. A doua zi se încălzeşte totul atât cât suporta mâinile şi picioarele. Durata, 20 minute. Apa reîncălzită, poate fi folosită încă de doua ori.
Resturile de plante de după prepararea ceaiului se încălzesc uşor în puţină apă şi se face un terci, amestecându-le cu făină de orz. Terciul se întinde pe o pânz şi se aplică local, cât e cald.
Fii primul care comentează