Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dezbatere cu tema “Prezenţa lui Dumnezeu în viaţa antreprenorială”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În premeră, oamenii de afaceri sunt aşteptaţi la o dezbatere privind etica în sfera financiară şi posibilităţile de manifestare ale credinţei în viaţa antreprenorială, respectiv perseverenţa creştină.


În cadrul activităţilor antreprenoriale, întreprinzătorul trebuie să corespundă unei serii întregi de cerinţe economice şi etice – se arată în invitaţia lansată de Biroul Laicilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare la dezbaterea organizată sâmbătă, 5 iulie. Dar care este sistemul de priorităţi etice, morale şi principiale ce se aplică în lumea economică şi financiară din zilele noastre? Este oare prezent Dumnezeu în procesul de vânzare – cumpărare, în procesul de negociere şi în contractele încheiate, în relaţiile cu partenerii de afaceri, respectiv cu angajaţii? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vor căuta împreună răspunsurile participanţii la întâlnirea organizată într-o spiritualitate creştină, destinată întreprinzătorilor, care va avea loc în sala Sfântul Ştefan din curtea Centrului Pastoral Scheffler János.
Mai multe în ediţia tipărită disponibiă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament  PDF).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Mihai Răzvan Ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu vine sâmbătă la Satu Mare

Fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu îşi ia în serios rolul de lider de partid bătând ţara în lung şi-n lat pentru a-şi întări structurile din teritoriu. La sfârşitul acestei săptămâni se va afla la Satu Mare. Partidul Forţa Civică, înfiinţat în preajma alegerilor de anul trecut, a intrat în parlament sub sigla ARD. Anul acesta împreună cu PNŢCD a realizat o nouă alianţă, apelând la vechea denumire Alianţa DA.