Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

În Tăşnad se fac investiţii de 38 milioane euro

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Primarul Vasile Mitrasca
Primarul Vasile Mitrasca

Cetăţenii oraşului Tăşnad se vor bucura de pe urma mai multor proiecte ale Primăriei, deja demarate sau în curs de demarare. Vasile Mitraşca, primarul localităţii este de părere că până în 2016 canalizarea, infrastructura, educaţia şi turismul vor ajunge la standarde europene.

Asfaltarea drumului judeţean Tăşnad – Marghita, reabilitarea a cinci străzi din oraş,  grădiniţa din cartierul Zorilor, centrul de informare turistică, o bază de tratament, infrastructura apă – canal şi reabilitarea staţiei de pompare a apei potabile sunt cele şapte mari investiţii deja finanţate prin diferite programe. Suma tuturor investiţiilor se ridică la 38 milioane euro.

Oraşul Tăşnad se află într-o perioadă favorabilă

Vasile Mitraşca, primarul oraşului Tăşnad (foto pagina 1), ne mărturiseşte că viaţa cetăţenilor care locuiesc aici se va schimba până în 2016. “Ne aflăm în acest moment în cea mai favorabilă perioadă pentru oraşul Tăşnad. Din lipsă de fonduri, până în prezent nu am avut posibilitatea de a demara proiecte care să uşureze viaţa de zi cu zi a tăşnădeanului. Acum pot să spun cu toată convingerea că multe din lucrările pe care ni le dorim, le vom şi avea până la sfârşitul anului 2016. În acest moment avem patru proiecte mari în derulare şi alte trei pentru care urmează să organizăm licitaţii“, a declarat Vasile Mitraşca.

Investiţii în curs de derulare

Canalizarea şi apa potabilă au fost dintotdeauna utilităţi atât de necesare, încât cei mai mulţi dintre noi nu putem să ne  imaginăm cum este să nu ai parte de un asemenea confort.
În momentul de faţă, pe 60% din suprafaţa oraşului Tăşnad există canalizare, iar pentru restul de 40% lucrările au fost demarate în luna septembrie a acestui an. Investiţia se ridică la 11 milioane euro şi prevede 20 de kilometri de canalizare şi 7 kilometri de reabilitare a reţelei de apă. Lucrările sunt executate de firma Verta Tel SRL din Bucureşti. Totodată, şi staţia de epurare a început să fie construită de către o firmă din Piatra Neamţ la începutul lunii iulie, investiţia fiind de 3,5 milioane euro. De asemenea, staţia de pompare se reabilitează de către firma spaniolă Espina cu suma de 800 mii euro.
Un proiect de mult aşteptat va fi şi el demarat începând cu luna decembrie a anului 2014. Este vorba de asfaltarea Drumului Judeţean 191 Tăşnad-Marghita, care va lega zona Tăşnad şi Carei de autostrada Transilvania. Investiţia se ridică la 18 milioane euro, drumul întinzându-se pe lungimea de 28,5 kilometri. Banii provin din fonduri europene prin Agenţia de Dezvoltare Regională Cluj Napoca. Lucrările au fost demarate deja pe teritoriul judeţului Bihor, iar până în decembrie 2015 trebuie să fie finalizate.
Printr-un program al Băncii Mondiale, mai bine zis prin intermediul Ministerului Educaţiei Naţionale, momentan se construieşte din temelii o nouă grădiniţă în Tăşnad. Investiţia se ridică la aproximativ 600.000 lei. Lucrările trebuie să se finalizeze până în septembrie 2015, însă constructorul s-a angajat că totul va fi gata până în decembrie 2014.

Investiţii ce urmează  a fi derulate

În ceea ce prive;te celelalte nevoi ale oamenilor şi implicit ale oraşului Tăşnad, şi alte proiecte vor fi demarate, dar  începând doar cu anul 2015.
Un centru de informare turistică va fi construit la intrarea în staţiunea balneoclimaterică începând cu luna mai a anului 2015. Contractul a fost deja semnat de către Agenţia Naţională de Turism, ne mărturiseşte Vasile Mitraşca, urmând ca licitaţia să aibă loc în cel mai scurt timp. Investiţia se ridică la 600 mii de lei.
“Avem un centru de informare turistică, dar este impropriu. Vom construi altul la intrarea în ştrand. De aici turiştii vor putea să culeagă informaţii despre cazare, ce pot vizita şi ce alte servicii găsesc în zona noastră”, a declarat Vasile Mitraşca, primarul oraşului Tăşnad.
De asemenea, prin Ministerul Dezvoltării Regionale se vor reabilita străzile Avram Iancu, Spicului, Margaretelor, Crasnei, Ştefan cel Mare şi un drum vicinal ce face legătura între strada Crasnei şi drumul judeţean Tăşnad-Marghita. Investiţia se va ridica la 2 milioane euro, momentan lucrându-se la documentaţia pentru licitaţie. Aici vor fi incluse rigolele, poduri şi bineînţeles asfaltarea.
Tot prin Ministerul Dezvoltării Regionale se va construi o bază de tratament pe fostul amplasament al serelor din Tăşnad. Se lucrează la documentaţia pentru licitaţie, investiţia ridicându-se la 2 milioane de euro. Baza de tratament va avea 80 de camere şi cabine de fizioterapie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

4 comentarii

  1. Mitrasca asta este un papagal,care profita cat poate de functia pe care o detine. Cand se va reface fosta cladire a Primariei ?
    Mitrasca asta telefonist a fost si nu se dezminte. Uitati-va la Carei unde primarul nu este coborit din copaci ca si Mitrasca.Cate lucruri bune s-au facut in Carei si cate in Tasnad ?
    Daca nu era apa termala ,de Tasnad nici nu se auzea,dar si aici Tasnadul putea inregistra pe nume propriu ,adica pe primarie sursa de apa,insa au asteptat ca tiganii din bucuresti sa faca acest lucru.Atunci boschetarul Suta era primar,acum este alt boschetar si mai flamand.,Mitrasca care este preocupat de alte smecherii.

Lasă un răspuns