Asculta acest articol Încă de la primele alegeri libere, cu excepția celor din Duminica Orbului din 20 mai 1990, Transilvania a votat altfel decât restul țării. De regulă ardelenii au votat cu opoziția, probabil dintr-un spirit de frondă moștenit din perioada interbelică față de Vechiul Regat. Victoria în Ardeal este una simbolică. Are un număr de voturi mai mic, dar nu poate schimba fundamental rezultatul votului din cauza electoratului maghiar decât la alegerile prezidențiale. Tradițional, se votează cu dreapta, însă nu în mod masiv astfel că stânga nu-și pierde speranța că va obține voturi suficiente pentru a echilibra rezultatul final.
Bătălia pentru Transilvania este și mai teribilă în condițiile în care unul dintre candidați este ardelean. Deși cromatic harta s-a colorat în albastru după primul tur, voturile au fost destul de echilibrate. Klaus Iohannis a înregistrat o victorie relativă. Aportul populației maghiare nu poate fi ignorat. Semnarea unui pact între PSD și UDMR pentru turul doi nu oferă nicio siguranță. Maghiarii vor vota cu Iohannis sau, în cel mai bun caz pentru Ponta, nu se vor prezenta la vot. Dar bătălia pentru Transilvania nu se dă doar în interior. Nu există niciun dubiu că majoritatea românilor din străinătate care protestează pentru dreptul la vot sunt plecați din Transilvania.
Votul ardelenilor nu este neapărat împotriva lui Victor Ponta și a PSD-ului, ci împotriva Bucureștiului. Într-o discuție serioasă nu se poate face abstracție de nemulțumirile tradiționale ale Transilvaniei. Ardelenii sunt convinși încă din timpul lui Iuliu Maniu că dau la bugetul statului mai mult decât primesc. Că în sud s-a investit mai mult decât în nord este o realitate. Că nivelul corupției este mai ridicat în București decât în restul țării este iarăși o realitate. Guvernul PSD a înțeles destul de târziu că trebuie să cucerească Transilvania prin fapte nu prin vorbe. Victor Ponta este probabil primul șef de guvern care a încercat să transfere peste Carpați greul investițiilor. Emil Boc s-a limitat la Cluj. Pentru el nu a existat Transilvania, ci doar Clujul.
Întrebarea este cum înțelege Klaus Iohannis problematica Transilvaniei, ca întreg. Nu cumva, precum Boc, se limitează la Sibiu? Ne aducem aminte cât de nemulțumit a fost în momentul când se vorbea despre o regiune cu capitala la Brașov, nu la Sibiu.
Cel mai periculos lucru este că nu se vorbește deschis despre chestiunea Transilvaniei. Victor Ponta urmează direcția unioniștilor pentru care unirea este importantă în sine, indiferent de condiții. Klaus Iohannis nu-și precizează poziția. Dacă s-ar declara răspicat pentru o autonomie extinsă, și-ar atrage nemulțumirile unioniștilor fanatici. Ar fi acuzat că merge în direcția autonomiei cerute de extremiștii maghiari. Prin urmare, urmează o linie ambiguă. Victor Ponta nu excelează în declarații în spirit istoric pașoptist sau memorandist, insistă pe investiții, dar nu destul de convingător.
De fapt, acestea sunt problemele, nu dreptul la vot atât de clamat. Klaus Iohannis nu merge până la capăt cu promisiunea de regionalizare și autonomie locală, iar Victor Ponta nu promite că Transilvania va primi de la buget tot atât cât colectează sau, pentru o perioadă, chiar mai mult. Transilvania se simte o provincie neglijată. Aceasta este problema.
