Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Târg de Crăciun la Colegiului Naţional “Doamna Stanca”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

IMPACTJoi, 18 decembrie, începând cu orele 12, în incinta Colegiului Naţional “Doamna Stanca” Satu Mare a avut loc Târgul de Crăciun intitulat ”Crăciunul acasă”.


Manifestarea s-a desfăşurat iniţial în curtea liceului. Pe o ploaie măruntă, elevii au format un careu, iar pe o scenă din faţa lor, pe care era un brad împodobit, directoarea Anna-Maria Maruşca şi o elevă au rostit scurte alocuţiuni cu referire la tradiţiile prilejuite de sărbătoarea Crăciunului. Cu toţii, au intonat o colindă, cu acompaniament instrumental din partea unui elev al liceului.
Apoi, directoarea i-a invitat pe elevi să viziteze standurile organizate, cu aportul asociaţiilor de părinţi, pe holurile instituţiei, la etajele I şi II. Tot felul de bunătăţi se aflau pe acele standuri ale Crăciunului tradiţional de la etajul I, de la sarmale până la pâine de porumb, cozonaci, dulciuri şi numeroase alte articole culinare din care copiii s-au înfruptat deîndată. În schimb, la etajul II s-au amenajat standuri cu Crăciunului Internaţional, cum l-au denumit ei, pe care se aflau tot felul de felicitări scrise în limbi străine, în mare măsură în engleză.

Lansarea Clubului Impact

logo_IMPACT_nouTot cu acest prilej a avut loc lansarea Clubului Impact din Colegiul Naţional Doamna Stanca, despre care ne-a vorbit directoarea adjunctă Cristina Gherman. Interlocutoarea ne-a spus că este vorba de un model educaţional promovat de şcoli, ONG-uri şi biserici în 13 judeţe, urmând a se extinde în ţară. Modelul educaţional Impact constă într-o reţea de cluburi de iniţiativă comunitară activă la nivel naţional şi internaţional.
Clubul, organizat în Colegiul Naţional Doamna Stanca, este alcătuit din 25 de elevi din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a. Coordonarea activităţilor clubului, între care şi proiecte de mai mică anvergură, le revine profesoarelor Cristina Gherman, Nicoleta Dragomir şi Dana Mihai.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns