Primarii din judeţ nu dispunii de banii necesari ecarisării teritoriului
Încă din anul 2007, primăriile din municipii, oraşe şi comune au obligaţia de a avea contract de ecarisaj cu firma prestatoare. În baza contractelor vor fi transportate pentru neutralizare animalele moarte, dar şi subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman. Transportul unei vaci moarte costă aproape cât preţul în viu al animalului
Ba mai mult, legislaţia impune ca obligativitate inclusiv existenţa unor spaţii de frig, în care să se păstreze cadavrele şi deşeurile până la ridicarea acestora de către prestatorul de servicii.
Pentru a avea o imagine asupra modului de rezolvare a acestei probleme ce are impact asupra sănătăţii populaţiei am luat legătura cu mai mulţi primari din judeţ.
Opinia unanimă este că situaţia de monopol asupra acestei activităţi este dăunătoare. În plus, este vorba despre o obligaţie pentru care nu este sugerată măcar sursa de finanţare. Într-o asemenea situaţie primarii nu găsesc modalitatea la îndemână de a suporta adesea costuri destul de mari. Înainte de a prezenta opiniile primarilor contactaţi vă prezentăm câteva aspecte de ordin legislativ şi cine au obligaţii în a asigura ecarisarea teritoriului.
Aspecte de ordin legislativ şi obligativităţi
Mai multe citiţi în ediţia tipărită de miercuri, 25 martie, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).
1 comentariu
Nu inteleg ce legatura are poza primarului in tinuta oficiala , preotii si costumatia traditionala populara cu articolul editat despre ecarisaj.
Greu mai este sa fii jurnalist si nu fiti informati postind poze dintr-un domeniu oarecare si scriind de cu totul altceva.