În toată ţara PNL sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţare. La festivitatea de la Bucureşti a participat şi preşedintele Klaus Iohannis. Dintre foştii preşedinţi au participat Mircea Ionescu Quintus şi Crin Antonescu. A lipsit Radu Câmpeanu, cel care a reînfiinţat PNL după 1990. Liberalii din Satu Mare sărbătoresc împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL duminică, 24 mai.
Evenimentele încep de la ora 16.00 cu depuneri de coroane la bustul lui I. C. Brătianu din Piaţa Libertăţii. De la ora 17.00 la Poesis va avea loc un simpozion. Sunt invitaţi cei care au pus bazele organizaţiei sătmărene, simpatizanţi, oameni de cultură care vor vorbi despre importanţa acestui partid în istoria României. Printre invitaţi se numără istoricul Toader Nicoară, profesor universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babes-Bolyai Cluj-Napoca.
Şi PLR sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţarea PNL
Consecvenţi principiilor liberale autentice, Asociaţia I.C. Brătianu împreună cu Partidul Liberal Reformator, continuatorul firesc al tradiţiilor liberale organizează duminică 24 mai, de la ora 13.00 o manifestare prilejuită aniversarea a 140 de ani de liberalism.
Evenimentul va avea loc la bustul marelui om politic I.C. Brătianu din Piaţa Libertăţii.
Menţionăm că, bustul marelui om politic liberal a fost realizat prin eforturile şi contribuţia Asociaţiei I.C. Brătianu Satu Mare.
Invităm toţi sătmărenii să participe la această sărbătoare, pentru cei care liberalismul adevărat nu este doar o doctrină politică ci şi un mod gândire şi acţiune.
2 comentarii
“continuatorul firesc al tradiţiilor liberale ” ? Ma faceti sa zimbesc! Nici unul dintre partidele asa-zis liberale nu se incadreaza aici. Toate sint pline de oportunisti in goana dupa ciolan.
Abia astept sa vad paruiala liberala!
mai ales dintre Sisi si Albu!