Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Subiectele primite de elevii sătmăreni la Olimpiada de română diferă de cele din alte judeţe

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Natalia Bolos, inspector scolar
Natalia Bolos, inspector scolar

Elevi din Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova au avut ca temă redactarea unui denunţ

Elevii participanţi la Olimpiada la Limba română în judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova au avut de rezolvat un subiect în care trebuiau să-şi imagineze că sunt personajul care colectează taxele de la ţăranii din romanul ”Moromeţii”.

Pornind de aici, ei urmau să redacteze un referat (raport scris) adresat conducerii de partid prin care denunţă ”calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete”.

Un profesor a criticat subiectul

Subiectul este criticat de un profesor de română din judeţul Prahova, Dan Gulea. El a postat pe Facebook un mesaj în care scrie: ”Înţeleg că DNA Ploieşti are f. mult de lucru (îşi face de lucru), dar a transfera denunţul în curriculumul şcolar, fie şi în forma asta, a subiectelor de olimpiadă, întrece limitele bunului simţ. Dar spune f. mult despre lumea de azi, a denunţului. Olimpiadele denunţului”, scrie profesorul Dan Gulea pe pagina sa de pe reţeaua de socializare.

Ministerul Educaţiei consideră formularea ”inadecvată”

Ministerul Educaţiei precizează, într-un comunicat, că subiectul a fost “inadecvat” şi că se vor lua măsuri pentru ca astfel de controverse să nu mai aibă loc pe viitor. Redăm un pasaj din comunicat.
“Ministerul Educaţiei Naţionale a analizat situaţia generată de elaborarea/formularea unui subiect primit spre rezolvare de elevii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova. (…) Subiectele (…) au fost elaborate de un grup de lucru constituit la nivelul celor trei judeţe amintite anterior. Astfel, deşi subiectul a fost construit pornind de la prevederile Regulamentului specific privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei de Limba şi literatură română (…), Ministerul Educaţiei consideră că formularea acestuia a fost inadecvată. De asemenea, relevanţa unui astfel de item pentru cunoştinţele şi creativitatea elevilor poate fi discutabilă.
Prin urmare, pentru a preîntâmpina situaţii de acest gen, Ministerul Educaţiei a decis ca, începând cu anul şcolar 2017-2018, subiectele pentru etapele judeţene să fie elaborate de specialiştii din grupurile de lucru din Ministerul Educaţiei.

Subiectele la Olimpiada de limba română pentru judeţul Satu Mare

Unul dintre subiecte conţine poeziile Ioan se sfâşie în pustie, de Lucian Blaga şi L-am lăsat de-a trecut, de Vasile Voiculescu.

Citeşte cu atenţie textele/fragmentele de mai jos:
A.
Unde eşti, Elohim?
Lumea din mâinile tale-a zburat
Ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti, Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine – Elohim!
Vântul fără de semn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
drumul întoarcerii nu-l mai ştim
Elohim, Elohim!
       (Ioan se sfâşie în pustie, Lucian Blaga)
 
*Elohim (ebr.) nume dat în Vechiul Testament lui
Dumnezeu și folosit în locul celui de Iahve, a cărui pronunțare este interzisă de religia mozaică.
B.
 L-am cunoscut de cum l-am zărit;
Trimis dinadins de soartă,
Mi-a trecut pe la poartă
Şi nu s-a oprit.
Era cu părul ca aurora,
Aripile, cu pene de lumină,
Lânced le târa la picioarele tuturora,
Prin pulbere şi tină.
Suia din prăpăstii? Cobora din stânci?
Acoperit de mister,
Cădeau peste el umbre mari şi adânci,
Ca peste toţi cei ce vin din cer.
Nu purta sabie, n-avea în mână crinul,
Rătăcind pe stradă,
Şi-a aruncat doar ochii la mine-n ogradă,
Unde năpădise cucuta şi pelinul.
Era aşa de abătut,
Că n-am mişcat, n-am strigat,
L-am lăsat de-a trecut înainte.
   (L-am lăsat de-a trecut, Vasile Voiculescu)
 

Sarcina elevilor a fost una strict tehnică.

Subiectul al II-lea

Imaginează-ţi un dialog între doi critici literari în timpul unei dezbateri despre poezie. Unul consideră că funcţia poeziei este de a produce emoţie cititorului, celălalt este de părere să poezia nu trebuie să se reducă la această funcţie. În susţinerea fiecărui punct de vedere vei face referire la cele două poezii sau la alte texte poetice. Dialogul va fi alcătuit din două replici şi nu va depăşi 300 de cuvinte.
Notă! Nu se vor folosi nume personale sau iniţiale majuscule care să trădeze în vreun fel identitatea concurentului. Pentru identitatea celor două persoane imaginare, se pot folosi denumiri generice.

Subiectul al III-lea
Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte despre despre religiozitatea omului modern, valorificând sugestiile textelor-suport date, experienţa ta culturală şi semnificaţiile citatului reprodus în continuare: Omul modern se zbate între păgânism şi creştinism. (Mircea Eliade, Clasicism şi Religie)
Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu 3* argumente/raţionamente logice/exemple concrete etc.) şi concluzia/sinteza.
* Numărul argumentelor poate varia”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns