
Structurat pe 6 unități și având în componență zece studii de caz edificatoare, manualul vine în întâmpinarea elevului răspunzând la întrebări dureroase adânc înrădăcinate în structura sa identitară.
Manualul Booklet „Istoria evreilor. Holocaustul” pentru clasa a XI/XII-a a fost conceput de echipa de autori alcătuită din Felicia Elena Boșcodeală, Loredana Ciobanu și Nicolae Șerban, profesori cu o carieră impresionantă la catedră și care au ridicat la rang de artă predarea acestei materii atât de importante pentru tinerele generații.
A fost sau nu Holocaust în România? Ce este teorie a conspirației și ce este adevăr pe acest subiect? Ce este adevăr istoric și ce este prejudecată, stereotip sau clișeu? Gândim liber sau suntem în continuare influențați de un tipar de gândire specific începutului de secol XX?
Iată câteva dintre întrebările la care manualul Booklet vine să răspundă readucând în prim plan un episod sumbru din istoria națională a României care și-a găsit oarecum legitimitatea în noiembrie 2004, când România a recunoscut oficial participarea la Holocaust și a dispus adoptarea Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului. Conform acestui act, țara noastră își asuma responsabilitatea pentru moartea a peste 280.000 de evrei în perioada 1940-1944.
Acest gest a venit la 15 ani după căderea regimului comunist, pentru că înainte de 1989 propaganda socialistă încerca să mascheze atrocitățile și să îi găsească circumstanțe atenuante lui Ion Antonescu. Manualul Booklet urmărește dezvoltarea spiritului critic-analitic al elevului de liceu cu privire la evenimentele istorice și îl ajută să identifice pericolul reprezentat de propaganda ultranaționalistă și să adopte un tipar de gândire democratic, bazat pe acceptarea opiniei celuilalt.
CITEȘTE ȘI:
Fii primul care comentează