Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

47 de profesori sătmăreni din 102 au promovat examenul de definitivat. La proba scrisă, cea mai mare medie este 9,9, iar sub 5 sunt 11 note

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale au fost afişate rezultatele la examenul naţional de definitivat, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

La nivel naţional, 3.335 de candidaţi (63,71%) au promovat examenul obţinând medii între 8 şi 10, iar dintre aceştia doar 34 au luat nota maximă.

Situaţia din judeţ

Din judeţul Satu Mare, 47 de profesori din 102 candidaţi au promovat examenul, obţinând medii între 8 şi 9,9. Iniţial, au fost înscriși 105 candidați, din care 102 au fost prezenți. Pe parcursul desfășurării probei scrise, 8 candidați s-au retras. Cea mai mare notă la proba scrisă a fost de 9,9, iar cea mai mică 2. Tot la proba scrisă s-au înregistrat 11 note sub 5.
Nu au fost semnalate incidente.

Calculul mediei

Spre deosebire de sesiunile anterioare, media a fost calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă. Nota la proba scrisă contează în proporţie de 70% din media finală, portofoliul profesional personal 10%, iar notele obţinute la inspecţiile de specialitate 20%. Media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu trebuie să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective.

Contestaţiile şi afişarea rezultatelor

Rezultatele examenului s-au afişat pe 25 aprilie, atât la centrul de examen (Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare), cât şi online, pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestaţiile vor putea fi depuse în centrele de examen până miercuri la ora 14:00. Rezultatele după contestaţii vor fi afişate duminică, 30 aprilie.
Transmiterea la nivel central a tabelelor nominale cu candidaţii admişi şi validarea rezultatelor examenului prin ordin de ministru are ca termen-limită 22 mai.
Prin promovarea examenului, candidaţii dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Un cadru didactic poate susține examenul de cel mult trei ori fără a plăti taxă. În cazul în care nu-l va promova, va trebui ca în sesiunea următoare să achite o taxă stabilită de Ministerul Educației Naționale. Măsura a fost luată începând de anul acesta.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns