Asculta acest articol O ciudată lege vrea să promoveze PNL, legea reunificării familiilor. Asta desigur aminteşte de metehnele vechiului regim comunist când pentru reunificarea familiilor se făceau sacrificii greu de imaginat.
PNL merge oarecum în întâmpinarea dorinţelor preşedintelui Iohannis de sprijinire a românilor care sunt în străinătate. Sunt înregistraţi circa două milioane de români care lucrează în alte ţări.
Practic marea parte a populaţiei active lucrează în străinătate. Contribuie la creşterea PIB-ului din alte ţări, plătesc impozite, taxe, contribuţii sociale în ţările de adopţie. Este un fel de a spune că sunt ţări de adopţie pentru că nu au aceleaşi drepturi ca şi populaţia autohtonă. Asta se ştie.
Propunerea PNL cade oarecum în răspăr cu tendinţa generală de încercare de a aduce acasă populaţia activă. România ar înregistra un salt dacă mâna de lucru s-ar ridica rapid cu două milioane. Se spune că nu sunt locuri de muncă. S-ar găsi. Companiile internaţionale se orientează după mâna de lucru.
PNL ar da lovitura dacă ar oferi o soluţie pentru repatrierea milioanelor de români din străinătate. PSD face încercări. Noua poziţie faţă de Comisia Europeană, faţă de transnaţionale, arată că şi PSD este cu ochii pe românii din străinătate. Nu are o soluţie. Nu ştie cum să abordeze problema pentru a nu intra în coliziune frontală cu Comisia Europeană.
În ciuda abordărilor diferite, PNL şi PSD, vorba cântecului, gândesc la fel. În schimb acţionează diferit. Românii din străinătate sunt priviţi ca o masă de manevră electorală. Atitudinea sănătoasă este ca ei să fie priviţi ca o mână de lucru, ca o şansă de dezvoltare pentru România.
Un element perturbator îl constituie alegerile prezidenţiale. De cel puţin două cicluri, poate de trei, românii din străinătate decid alegerea preşedintelui. Şi la ce este bun preşedintele? El însuşi este un factor perturbator.
Ion Iliescu în perioada anilor ’90, apoi Emil Constantinescu care a scos PNŢCD-ul din elita partidelor, apoi Traian Băsescu, naşul “binomului”, nu au făcut altceva decât să tragă România în spate. Rolul actualului preşedinte este dacă nu contradictoriu, destul de controversat. Avem un preşedinte care o dată nu ştim la ce ne foloseşte, apoi el însuşi, constrâns de prerogativele constituţionale, nu ştie ce să facă.
Viorel Cataramă, candidat la preşedinţia PNL, fără nicio şansă, are o dilemă: speră ca PNL să nu scadă atât de mult încât să nu mai conteze ca partid la alegerile prezidenţiale pentru candidatul Klaus Iohannis. Este o interesantă aducere din condei a rolului preşedintelui. Alegi un preşedinte, îl pui pe cel mai înalt piedestal politic apoi te uiţi la el şi aştepti să facă minuni. Iar el nu face nimic altceva decât să bage zâzanie între partide.
PNL nu pare să aibă emoţii în desemnarea viitorului candidat la preşedinţie. Îl are pe Klaus Iohannis. Mai are o puternică susţinere din partea diasporei, motiv pentru care propune o lege pentru reunificarea familiilor. Dar PSD? Are un candidat la preşedinţie? Din ce în ce mai des este rostit numele lui Liviu Dragnea ca posibil candidat prezidenţial.
Apoi imediat sunt invocate problemele sale din justiţie. O condamnare cu suspendare de doi ani şi un proces cu nişte fete care au fost angajate la protecţia copilului, dar lucrau pentru PSD.
Un proces politic şi o găinărie, zic cei de la PSD. Probleme penale zic adversarii. Şi invers, în cazul lui Klaus Iohannis, cu casele. Tot probleme penale.
Dacă nu ar exista alegerile prezidenţiale oare s-ar aborda în acest mod problema românilor din străinătate? Foarte posibil.
