Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Tenismanul Mihai Lungu s-a întors învingător din Croația

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La turneul final Champions Bowl a câștigat categoriile de 13 ani simplu și 14 ani dublu

Sătmăreanul Mihai-Viorel Lungu a câștigat în luna iulie Turneul Champions Bowl România la tenis de câmp, categoria 14 ani la simplu. Victoria de la Bistrița l-a calificat pe sportivul nostru la turneul final Champions Bowl, desfășurat anul acesta în Croația, la Umag Tennis Academy, cel mai mare Centru de Tenis de pe Coasta Adriaticii.

Champions Bowl este un circuit dedicat juniorilor, iar la Umag au participat în perioada 17-24 septembrie peste 180 de sportivi din peste 20 de țări, la categorii cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, masculin și feminin. Tenismanul Mihai Lungu s-a întors victorios de acolo, a terminat pe locul 1 atât la simplu 13 ani, cât și la dublu 14 ani.

La simplu s-au format două grupe. În Grupa 1, sătmăreanul a înregistrat trei victorii: 6-2, 6-0 cu Dzielo Marcel (Polonia), 6-3, 6-1 cu Alessandro Bossi (Italia), 6-0, 6-2 cu Patrick Graf (Germania). În semifinale l-a întâlnit pe Timo de Visser (Olanda, locul 2 din Grupa 2), de care a dispus cu 6-2, 6-4. În marea finală s-au întâlnit câștigătorii celor două grupe, iar după un meci lung, Mihai Lungu s-a impus cu 6-1, 4-6, 6-4, în fața lui Andres de Los Rios (Spania).

La dublu, Mihai a făcut pereche cu Andrei Cuceu din Baia Mare. După un tur liber, cei doi au jucat în sferturi cu perechea Felix Patzold/ Patrick Graf (Germania), pe care au eliminat-o, scor 6-4, 6-1. În semifinale, românii au câștigat în fața echipei Pedro de La Riva Bueno/ Jules Matossian (Spania), scor 6-3, 0-6, 10-4. A urmat ultimul act al probei de dublu unde Lungu și Cuceu au obținut victoria cu 6-2, 6-3, în fața cuplului Tim Hammes/ Moritz Schacher (Germania).

Despre Mihai-Viorel Lungu

În vârstă de 13 ani, Mihai Viorel Lungu este un sportiv ambițios și care-l are ca preferat pe Rafael Nadal. În ultimii ani am prezentat numeroase succese ale sătmăreanului, la diferite turnee desfășurate în țară. Mihai crește de la an la an și înregistrează rezultate fantastice. În Croația a bifat turneul cu numărul 84 din cariera sa care a început în anul 2013. În prezent este legitimat la CSM Oradea și îl are antrenor pe Ioan Darius Șchiop. Răzvan Șunea este preparatorul său fizic și nutriționist, iar psihologul sportiv al lui Mihai este Ion Dragomir. În țară, Mihai Lungu ocupă locul 15 la 14 ani cu 4.316 puncte. În ierarhia FRT din România se află pe locul 133 la 16 ani. Legat de educație și formare, sătmăreanul învață la Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” din Satu Mare și-l are ca diriginte pe Ioan Marius Pop în clasa a VII-a C.

În prezent se pregătește de selecția 13 ani CNT de la București din luna octombrie, iar peste câțiva ani, Mihai-Viorel Lungu ne-a declarat că își dorește să câștige Roland Garros-ul și să devină numărul 1 mondial.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns