Joi, 5 octombrie 2017, Asociația de Părinți ai elevilor de la Colegiul Național Mihai Eminescu Satu Mare şi-a lansat, în sala festivă a instituţiei, proiectul „Oprește intimidarea/ Delete Bullying”.
Sala a fost arhipină cu elevi. Au mai participat: Doina Feher, viceprimarul municipiului Satu Mare, Daniela Culic, preşedinta Asociaţiei de Părinţi, Sânziana Cristea, directoarea CJRAE, Nicu Sever Miclăuş, inspector şcolar, Felicia Hrihorişan, inspector de poliţie, Liviu Rotaru, directorul instituţiei gazdă.
Un factor de risc
Proiectul atrage atenția asupra comportamentelor de tip bullying, factor de risc pentru sănătatea și protecția copiilor. “Ați auzit termenul, ați văzut manifestările în foarte multe filme. Această agresare, rănire intenționată, intimidare, chiar agresiune fizică – lasă urme adânci, uneori având consecințe ireparabile.” a spus Daniela Culic.
Rezultate pe care se mizează
La rândul său, Nicu Miclăuș a spus: “Sunt convins că rezultatele acestui proiect vor contribui la schimbarea atitudinii voastre, a elevilor, cu privire la acest aspect al vieții sociale. Ar fi bine discutat și la orele de dirigenție” .
În cadrul proiectului vor fi derulate numeroase activități combatere a violenței: ansambluri de teatru; expoziţie foto; ateliere de lucru; lansare pagină WEB; modul anti-bullying la orele de dirigenție și psihologie.
Fii primul care comentează