Johnny Hallyday, cel mai cunoscut star rock francez, supranumit Elvis al Franţei, a murit la vârsta de 74 de ani, în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat soţia acestuia. Cântăreţul suferea de cancer la plămâni.
Într-o declaraţie, soţia sa, Laeticia, a spus: “Johnny Hallyday ne-a părăsit”, potrivit AFP, citată de BBC.
“Scriu aceste cuvinte şi nu-mi vine a crede. Dar, din păcate, este adevărat. Omul meu nu mai este cu noi. Ne-a părăsit în această noapte, după o viaţă trăită cu demnitate şi curaj “, a scris aceasta.
Artistul, pe numele real Jean-Philippe Smet, a vândut aproape 100 de milioane de albume şi a jucat în numeroase filme.
În 1997, preşedintele francez Jacques Chirac l-a numit Cavaler Al Ordinului Naţional francez ‘Legiunea de Onoare’.
Fii primul care comentează