Image 1
Image 2

Şcolile din Hodod, Urziceni şi Cehal solicită sprijinul sindicatului pentru aprobarea planului de şcolarizare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ioan Drăgan, preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Satu Mare a înaintat Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSE) ”Spiru Haret”, din care organizaţia sătmăreană face parte, o situaţie privind anumite aspecte din sistemul de învăţământ din judeţ.

Scrisoarea conţine date de interes pentru profesorii din judeţ. Problemele sunt văzute din altă perspectivă decât cea oficială, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, motiv pentru care redăm mai jos pasaje din conţinutul acesteia.

Trei şcoli cu risc de a comasa clase

Potrivit preşedintelui Ioan Drăgan, au fost adresate sindicatului din care face parte memorii privind planul de şcolarizare de la şcolile din Hodod, Urziceni şi Cehal. După cum ne-a spus liderul sindical într-o convorbire telefonică, în încercarea de a se găsi o soluţie acceptată de ambele părţi, vineri, 16 februarie, se reanalizează în Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean solicitările din şcolile enumerate.
Din câte am aflat, reprezentanţii celor trei şcoli solicită aviz pentru câte o clasă în plus faţă de numărul acordat. Acestea se confruntă cu descreşterea numărului de elevi (uneori cîte şapte, sau chiar mai puţini într-o clasă) cum e cazul în Cehal, unde ar urma să se organizeze învăţământ simultan cu toate clasele de învăţământ primar.

Abordarea inspectoratului şcolar

Acelaşi subiect a figurat marţi, 13 februarie 2018, pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de Dialog Social la nivelul Prefecturii Satu Mare: Analiza comasărilor unităţilor de învăţământ din judeţul Satu Mare (efecturată de Călin Durla, şeful inspectoratului) şi ”Investind în educaţie, combateţi cu adevărat sărăcia!” – Scrisoare deschisă FSE ”SPIRU HARET”, prezentată de Ioan Drăgan).
În analiza sa, prezentată la şedinţă Călin Durla a prezentat comasările de clasă, numai cele de şcoli. „La nivel de judeţ, măsurile de comasare de şcoli sunt cam la nivelul anilor precedenţi”, a precizat el.
Pentru Şcoala Gimnazială Răteşti, Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare nu a emis avizul conform pentru ca la nivelul comunei Beltiug să funcţioneze două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, respectiv Şcoala Gimnazială ”Viorel Sălăgean” Beltiug şi Şcoala Gimnazială Răteşti. Motivul este că ambele unităţi de învăţământ au mai puţin de 300 de elevi şi nu fac obiectul excepţiei reglementate de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Primarii sesizează pericole de viitor

Dar primarii percep cu totul altfel lucrurile, şi anume că procesul de comasare este doar un pas spre alte măsuri. De fapt, de acest lucru se teme primarul din Beltiug Ioan Bartok Gurzău, când spune că „această comasare de şcoli este doar primul pas”. L-am întrebat pe primar, care ar fi paşii următori comasării şcolilor. Răspunsul său a fost că „urmează comasări de clase şi organizarea de clase simultane”.
Tot asemănător văd lucrurile şi liderii sindicali. „Unii primari s-au lăsat păcăliţi când au aceptat comasarea de şcoli”, a spus Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare.

1 comentariu

  1. Hai ha ha.Cica sprijinul sindicatului…Care sindicat,care lideri?cei aserviți puterii?liderii putrezi de bogați care nu fac nimic?Are cineva curaj să pună pariu că nu se rezolva nimic?ce hotareste-te inspectoratul ,așa rămâne.Exact in dos îi doare de așa-zisul sindicat!

Lasă un răspuns

Connect with