El l-a bătut la scor, 168-78, pe Ionuț Lupescu
Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat de președinte al Federației Române de Fotbal. Burleanu l-a învins la un scor umilitor, 168-78, pe principalul lui contracandidat, Ionuț Lupescu.
O surpriză pentru mulți, pentru cei care-l vedeau învingător pe Ionuț Lupescu. Dar nu prea a fost o surpriză pentru că Burleanu a știut să-și apropie cluburile mici, fotbalul feminin, cel de sală, cluburile de copii și juniori, LPS-urile. Adică și-a ținut aproape o masă importantă de votanți. :i, cu toate că nu a avut multe reușite în 2014-2018, cu ajutorul acestora a reușit să mai câștige un mandat de președinte al FRF. După afișarea rezultatelor Burleanu a declarat: “Deși nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit”.
De cealaltă parte, pentru Ionuț Lupescu n-a fost suficientă susținerea majorității foștilor componenți ai “Generației de Aur”. Cum nu i-a fost de folos nici susținerea lui Dragnea, a lui Mircea Lucescu, Gică Hagi, Cornel Dinu, Gigi Becali etc. Și nici experiența acumulată la UEFA nu l-a ajutat să adune prea multe voturi. “Vreau să le mulţumesc în primul rând celor care m-au votat, dar şi celor care au avut o altă opţiune. Cred că a fost de datoria mea să vin şi să încerc să redresăm fotbalul. Sper ca în următorii 4 ani să aveţi o dezvoltare aşa cum vă doriţi şi să aveţi performanţa pe care toată lumea o aşteaptă”.
Un alt candidat, Marcel Pușcaș, a adunat doar 8 voturi. După alegeri acesta a declarat că se retrage definitiv din fotbal. Al patrulea candidat, Ilie Drăgan, s-a făcut de râs după ce nu a luat măcar un singur vot. Cu alte cuvinte nu s-a votat nici măcar el.
Una peste alta, alegerile s-au încheiat.
Victorios a ieșit Răzvan Burleanu și, vrem nu vrem, în următorii 4 ani el va fi mai marele fotbalului din România. Sperăm să fie cu folos, chiar dacă în primii patru ani cu Burleanu la timonă fotbalul din România a cam luat-o la vale.
Rezultate finale:
Răzvan Burleanu – 168 de voturi;
Ionuţ Lupescu – 78 de voturi;
Marcel Puşcaş – 8 voturi;
Ilie Drăgan – 0 voturi.
La Adunarea Generală au votat 254 de membri, județul Satu Mare fiind reprezentat de Ștefan Szilagyi (AJF), Dorel Ziman (LPS SM) și Bogdănel Moise (Unirea Tășnad).
Fii primul care comentează