Joi, 19 aprilie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat, pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice și rutiere.
În urma activităților desfășurate de polițiștii rutieri, pentru neregulile constatate, aceștia au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 23 de permise de conducere dintre care 16 pentru viteză excesivă, 5 pentru depășiri neregulamentare, și 2 pentru alte abateri. Astfel, 16 conducători auto au fost amendați contravențional pentru nerespectarea regimului legal de viteză atât în interiorul localităților cât și în afara acestora, fiind depistați circulând cu viteze cuprinse între 102 km/h-138 km/h, pe sectoare de drum cu viteza legală maximă admisă de 50, 60, respectiv 70 km/h.
Fii primul care comentează