Asculta acest articol
La Arena di Verona începe duminică, 31 martie 2019, o nouă serie de spectacole cu ”Adriana Lecouvreur” de Francisco Cilea, având-o în distribuţie pe mezzo-soprana română Carmen Topciu. Muziciana dă viaţă personajului Principesa de Bouillon, în rolul titular evoluează soprana Hui He, iar tenorul Fabio Armiliato interpretează rolul Maurizio.
Spectacolul este condus de dirijorul Massimiliano Stefanelli, iar regia poartă semnătura lui Ivan Stefanutti. Seria acestor reprezentaţii se va încheia la Arena di Verona în 4 aprilie.
Fii primul care comentează