Ionuţ Oneţ este preşedinte executiv al Organizaţiei judeţene PSD Satu Mare, iar din conducerea formaţiunii vor face parte primarii şi parlamentarii din județ. Decizia a fost luată luni în Biroul Permanent Naţional al PSD.
De asemenea, Organizaţia judeţeană PSD Satu Mare a fost dizolvată după ce social democraţii au organizat de două ori alegeri, fără să reuşească să-şi desemneze un nou preşedinte. Informaţia a fost confirmată de Gabriel Zetea – vicepresedinte PSD şi preşedintele PSD Maramureş.
În cursa pentru şefia PSD Satu Mare s-au înscris fostul ministru al Apărării, senatorul Gabriel Leş şi Radu Cristescu, proaspăt venit în PSD. La conferinţa din 7 februarie cei doi candidaţi au avut un număr egal de voturi, a fost 45 la 45. Atunci Ionuţ Oneţ a fost ales preşedinte executiv. La conferinţa de vineri din cauza tensiunilor din Organizaţie nu s-a ajuns la vot. Zilele următoare, preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea va veni la Satu Mare pentru a le comunica social democraţilor decizia BPN.
3 comentarii
Dizolvarea inseamna ca nu mai exista, nu? Nici interimar, nici sediu, nici Govor, nici Fedorca. Pe sediul lor trebuie pus afisul “Spatiu de inchiriat”.
O ce veste mii_nu_naaaa_ta….. In sfarsit cu unul mai putin !. Oricum au fost niste zdrente inutile, parazitare, mancatoare de bani publici.
Nu ieșea cine trebuie , cine e dorit de la centru așa că dizolvăm.Știți ce sunt partidele = un mare căcat.