Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Femeia care susţine că este fiica lui Salvador Dalí a pierdut apelul în proces

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pilar Abel, femeia care susţine că este fiica lui Salvador Dalí, a pierdut apelul în proces şi trebuie să plătească exhumarea efectuată în 2017, potrivit The Guardian.

O curte de justiţie din Madrid a decis luni că ghicitoarea care, în mod eronat, a crezut că este urmaşa pictorului suprarealist trebuie să achite costurile apelului şi deshumarea.

Salvador Dalí a murit în 1989 şi a fost înmormântat într-o criptă din muzeul pe care l-a proiectat pentru sine în oraşul Figueres (Catalonia). Osemintele au fost deshumate în iulie 2017 pentru a fi realizat un test ADN care să stabilească dacă el a fost tatăl lui Abel, originară din Girona.

Femeia a crezut întotdeauna că a fost rezultatul unei legături din anii 1950 dintre mama ei şi Dalí, însă testul ADN a stabilit că artistul nu a fost tatăl ei biologic.

Într-un comunicat, Fundaţia Gala-Salvador Dalí a transmis că o curte din Madrid a respins apelul lui Abel privind custodia rămăşiţelor lui Dalí şi i-a ordonat să achite costurile.

„Fundaţia Dalí doreşte să îşi exprime mulţumirea având în vedere că memoria lui Salvador Dalí a fost onorată. Decizia curţii pune capăt unui episod trist, care a dus la exhumarea osemintelor lui Salvador Dalí în iulie 2017”, a transmis instituţia.

După emiterea hotărârii, Abel a spus că este falimentară. O purtătoare de cuvânt a fundaţiei a precizat că instituţia se gândeşte dacă să o facă răspunzătoare pentru costurile exhumării, având în vedere situaţia ei financiară.

Procesul a fost intens mediatizat, la fel şi anunţul că celebra mustaţă a lui Dalí s-a conservat perfect. Rămăşiţele pământeşti au fost reînhumate în 2018.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns