Image 1
Image 2

Bulai, sancționat de CNCD pentru că “aduce atingere demnităţii umane a creştinilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Deputatul USR PLUS Iulian Bulai a fost amendat cu 5.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării, după o postare pe Facebook, în care a scris că Fecioara Maria ar fi fost “mamă surogat”, iar Iisus Hristos s-a născut “fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți”. CNCD susţine că postarea “aduce atingere demnităţii umane a creştinilor” cu referire la sărbătoarea Crăciunului.

Textul scris de parlamentar în urmă cu un an şi analizat de CNCD este: “Un copil. Sărac şi provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi. Naşterea lui arată extraordinarul, dar şi limitele societăţii în care a apărut”. Decizia de sancționare a fost luată cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă.

Bulai susține că este creștin catolic și că intențiile lui “din acea postare nu au fost, în niciun caz, de a jigni pe cineva.” El spune că îi pare rău. “Trebuie să putem trăi împreună şi diferit credinţele noastre. Şi să-i iertăm pe cei care greşesc fără voie”, mai spune parlamentarul.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with