Image 1
Image 2

Ciucă: Veniturile din pensie trebuie să fie proporţionale contribuţiei la sistemul public şi nicio pensie nu va depăşi venitul obţinut în activitate

Ciucă: Veniturile din pensie trebuie să fie proporţionale contribuţiei la sistemul public şi nicio pensie nu va depăşi venitul obţinut în activitate
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pensia fiecărui cetăţean trebuie să reflecte importanţa muncii sale de o viaţă şi contribuţia la sistemul public, spune premierul Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a anunţat  amendamentele asumate de coaliţie la proiectul de lege privind pensiile speciale.

”Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR. Printr-o serie de amendamente pe care coaliţia de guvernare şi le asumă, corectăm aceste inechităţi şi introducem reformele asupra cărora ne-am angajat pentru ca România să beneficieze de fondurile europene disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.”, a scris premierul pe Facebook. 

Potrivit şefului Executivului, se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepţiile.

”Pentru diplomaţi şi personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti vârsta standard de pensionare va creşte la 65 de ani. Acelaşi principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eşalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariaţi – diplomaţi, funcţionari parlamentari, angajaţii Curţii de Conturi.

Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, angajaţilor încadraţi pe funcţii de execuţie specific în cadrul misiunilor diplomatice.

Veniturile din pensie trebuie să fie proporţionale contribuţiei la sistemul public şi nicio pensie de serviciu nu va depăşi venitul obţinut în perioada de activitate.

Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va creşte eşalonat la 300 de luni.

Se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari.

Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi excede aplicării principiului contributivităţii. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivităţii, esenţial în legea pensiilor publice.

Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraţilor odată cu creşterea indemnizaţiilor brute lunare ale judecătorilor şi procurorilor aflaţi în activitate. În plus, se va iniţia la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistraţi, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. De asemenea, se va reveni cu o iniţiativă privind recalcularea pensiilor magistraţilor, aflate în plată, pentru a elimina inechităţile generate de diferenţele de venituri.” a mai scris Ciucă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with