Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Avocatul Poporului şi Casa Poporului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Puţine instituţii  din miile şi miile de instituţii din România, au în denumire cuvântul “popor”.  Una dintre ele, nu ştiu dacă nu cumva şi singura, este Instituţia “Avocatul Poporului”.

Denumirea în sine sună mai mult decât promiţător, optimist, încurajator. se înţelege din această denumire un lucru fantastic, anume că poporul  poate sta liniştit pentru că asupra lui veghează zi şi noapte un avocat. 

A doua mare instituţie este de fapt o clădire. Și nu una oarecare, ci una uriaşă, cea mai mare casă construită vreodată în România. Unii spun că ar fi şi cea mai mare din lume. Se cheamă Casa Poporului. Dar în ea nu locuieşte poporul. Acolo îşi are sediul, era să spun “culcuşul” cea mai importantă instituţie dintr-un stat democrat: Parlamentul.

Ce legătură există între “Casa Poporului” şi “Avocatul Poporului”? Una ar fi că ele nu s-au născut deodată. Casa Poporului a fost construită înainte de 1990, deci în timpul lui Ceauşescu, iar instituţia “Avocatul Poporului” a fost înfiinţată după 1990.

Deşi sună atât de glorios, Avocatul Poporului nu a reuşit să-şi câştige o faimă pe măsura pomposului său nume.

O fi existând un vinovat pentru că nu numele nu s-a transformat în renume?

Desemnarea Avocatului Poporului se face de către Parlament. Deci politic. O lungă perioadă funcţia a fost ocupată de Victor Ciorbea. Fostul premier ţărănist a fost desemnat după ce s-a înscris în PNL.

Al doilea Avocat al Poporului, numit tot politic, este Renate Weber şi îşi datorează funcţia datorită faptului că a făcut parte din ALDE, ca urmare a ajutorului pe care partidul lui Călin Popescu Tăriceanu i l-a oferit PSD-ului.

Să nu credeţi că dacă se numeşte Avocatul Poporului acesta este la dispoziţia poporului. Nici vorbă. Avocatul Poporului apără la modul general, apără principiile, drepturile şi libertăţile generale.

În ce constă puterea şi influenţa Avocatului Poporului? Funcţia este importantă prin faptul că poate ataca  hotărâri  ale Guvernului, decizii ale Parlamentului.

Avocatul Poporului fiind un adevărat cenzor al celor mai importante instituţii din ţară, se înţelege că în fruntea acestei instituţii sunt numite persoane care pot face servicii celor care îi desemnează.

După căderea guvernului PSD şi după schimbarea majorităţii parlamentare, Renate Weber a rămas fidelă partidelor care au numit-o în funcţie. Se înţelege, asşadar, de ce actuala majoritate vrea să o schimbe.

Ea a atacat la CCR o serie de hotărâri şi decizii luate de noua putere. Cu alte cuvinte, s-a comportat ca un om politic aflat în opoziţie. Nu este normal ca partidele din majoritatea parlamentară să-şi dorească să o schimbe? Este normal. Aşa cum tot va fi normal ca următoarea majoritate să-şi dorească schimbarea persoanei numite de predecesori. Există însă o problemă: mandatul Avocatului Poporului este de cinci ani. Mandatul său transcende mandatului parlamentarilor. Survine exact aceeaşi problemă ca în cazul preşedintelui al cărui mandat este de cinci ani. Aici este hiba.

Mai este o problemă: Renate Weber a fost numită în funcţie abia în anul 2019, după ce nu a mai intrat în Parlamentul European. Deci ar mai avea trei ani de mandat, până în 2024.

Decişi să o schimbe cu orice preţ, partidele guvernamentale fac propuneri. UDMR propune un profesor universitar din Cluj, Gyula Fabian, iar PNL îl susţine pe Flauvius Baias, profesor universitar în Bucureşti, original din Maramureş, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în timpul ministrului Valeriu Stoica.

Dat fiind faptul că UDMR şi PNL sunt parteneri de guvernare probabil se va ajunge la o negociere şi coaliţia va prezenta un singur candidat.

Desemnarea candidatului Gyula Fabian are avanatajul că UDMR, formaţiunea care îl propune, are şansa de a rămâne la guvernare în eventualitatea căderii guvernului PNL.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)