Asculta acest articol
Cât de repede poate învăța un novice ajuns parlamentar să jongleze cu declarațiile, să iasă în evidență, să se integreze cu totul vieții politice și să câștige notorietate? Unii învață în primele luni, altora le trebuie un timp mai îndelungat, iar cei mai mulți nu învață niciodată. Există o masă tăcută de politicieni care nu se văd, care nu ies în evidență. Ai zice că își văd de treabă, însă nimeni nu știe cu ce se ocupă mai exact. Cu cât un partid are mai multe lebede mute, cu atât mai mult rămâne încremenit în sine sau dă în spate ca racul.
Sunt parlamentari care nu au scos un mâc de când se află în parlament, și sunt parlamentari care ar face mai mult partidului dacă ar tăcea. Comunicarea, cum zic specialiștii, este cu două tăișuri. Poate dăuna și când este prea intensă și dăunează și când nu este aproape deloc.
Cea mai eficientă comunicare, având greutatea funcției, aparține liderului partidului. Fiind în număr de cinci nu sunt greu de urmărit. Marcel Ciolacu, președintele PSD, este cel mai așezat.
Nu caută să iasă în evidență prin declarații belicioase, nu atacă de dragul de a ataca, nu caută să scandalizeze, are grijă să nu spună ceva care provoacă replici.
Florin Cîțu, președintele PNL, dimpotrivă, vorbește în așa fel încât fiecare declarație a lui să necesite o replică din partea celor despre care vorbește. Țintele lui predilecte sunt miniștrii PSD, mai ales ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, iar la modul general PSD, partener de guvernare focusat pe majorarea pensiilor și scăderea prețurilor. Un partid de stânga asta trebuie să facă, indiferent de situația economică.
Un al treilea președinte de partid tocmai și-a dat demisia pentru că, deși aflat în opoziție, a comunicat slab ceea ce a dăunat grav rezultatelor din sondaje. Evident, este vorba despre Dacian Cioloș. Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă promite să fie mai bătăios. Treaba lui este să atace guvernarea, dar să nu lase descoperit nici frontul dintre agresivul AUR, care se pare că îi cam fură din simpatizanți.
Numit mai nou, golanul parlamentului, George Simion parcă a copilărit în Casa Poporului. Se simte în Palatul Parlamentului ca acasă. Filmează, dă cu tifla, prinde de gât pe unul și pe altul. Edificatoare pentru politica lui de comunicare este o scenă în care îi spune unui coleg de partid să-și dea jos masca pentru că dacă poartă mască nu va mai fi votat AUR.
S-a spus despre AUR că este un partid anti-sistem, dar mai degrabă este un partid anti-reguli. Nu voi respecta noul Regulemant al Camerei Deputaților anunță el după ce s-a propus interzicerea transmiterii în direct pe facebook a lucrărilor Camerei.
Principala armă a acestui partid de băieți care și-au propus să scandalizeze este facebook. Ce se vor face dacă Facebook nu va mai opera în Uniunea Europeană? Până vor găsi alte mijloace, va scădea intensitatea grupărilor anti-sistem.
AUR depinde în totalitate de scandalurile pe care le provoacă, George Simion s-a familiarizat cu rețeta, iar restul partidelor îi fac jocul, fără să găsească, deocamdată, un antidot împotriva acestui actor care îmbracă doar cămăși albe. Îl imită, poate cu bună știință, pe Marcel Ciolacu, și el purtător de cămașă albă, fără cravată.
În sfârșit, al cincilea președinte de partid, Kelemen Hunor, este cel mai sobru, cel mai așezat. Liderul UDMR nu caută senzaționalul. Nici nu are nevoie pentru a-și menține formațiunea deasupra pragului electoral. Dacă ar fi liderul PNL, al PSD, nu și-ar permite această atitudine rezervată. Pentru că aceste partide, la fel ca toate partidele, au nevoie să se alimenteze din mers, să-și țină electoratul mereu în priză, să lupte pentru acapararea unor noi posibili votanți.
Marcel Ciolacu, Florin Cîțu, Cătălin Drulă, George Simion, Kelemen Hunor. Cinci figuri politice care domină actuala scenă politică. Teoretic toți cinci vor candida la viitoarele alegeri prezidențiale. Are vreunul dintre ei potențial, putere de muncă, caracter ferm, dar și carismă, pentru a ocupa cea mai importantă funcție în stat?
Deocamdată fiecare dintre actualii lideri ai partidelor parlamentare nu sunt decât niște simpli comunicatori, mai atenți la loviturile care pot veni din spate, de la propriul partid, punându-le în pericol funcțiile de conducere.
Fără acele funcții mai reprezintă ei ceva?
