Un templu scufundat în Marea Mediterană a Egiptului şi-a dezvăluit câteva dintre relicve şi secrete, după ce Institutul European de Arheologie Subacvatică (IEASM) a cercetat situl arheologic în amănunţime. Obiecte preţioase din aur şi argint, dar şi vase fragile de alabastru au fost descoperite şi prezentate publicului.
Arheologul francez Franck Goddio este cel care a condus echipa de cercetători, care au descoperit şi alte obiecte importante pentru istoria umanităţii. Templul lui Amun din oraşul-port antic Thonis-Heracleion situat în Golful Aboukir a adăpostit numeroase bogăţii şi care au fost “conservate” în timpul unui eveniment cataclismic ce datează din mijlocul secolului al II-lea înaintea erei noastre.
Este vorba despre obiecte preţioase aparţinând trezoreriei templului, care au fost dezgropate.
„Ele demonstrează bogăţia acestui sanctuar şi pietatea foştilor locuitori ai oraşului-port.” Excavaţiile au dezvăluit structuri subterane „sprijinite pe stâlpi şi grinzi de lemn foarte bine păstrate ce datează din secolul al V-lea înaintea erei noastre”, potrivit institutului.
Obiecte din bronz şi ceramică au fost descoperite în sanctuarul dedicat zeiţei Afrodita, depuse ca ofrandă, alături de rugăciuni.
Fii primul care comentează