Asculta acest articolO recentă intervenție a lui Crin Antonescu a fost primită cu suspiciune. Theodor Stolojan, prezidențiabil în anul 2000, înlocuit de Traian Băsescu la alegerile din 2004, nu mai prea vorbește în numele PNL. Călin Popescu Tăriceanu și-a făcut propriul lui partid, la fel ca Ludovic Orban. “Echipa câștigătoare” s-a risipit, iar Florin Cîțu practic nu mai contează ca liberal.
Dintre toți cel ce suferă cel mai mult de dragul dreptei politice este Ludovic Orban. Speranța lui de a coagula formațiunile de centru-dreapta s-a spulberat.
“Am tăcut o perioadă pentru că am încercat să pun umărul la coagularea formaţiunilor politice de centru-dreapta. Am căutat soluţii de unire a forţelor democratice pentru o strategie care să dea posibilitatea câştigării alegerilor prezidenţiale de un candidat de dreapta şi formării unei coaliţii de guvernare de orientare liberală după alegeri.”
Prea mic pentru o sarcină atât de grea, partidul său, “Forța Dreptei” ține mai mult de orgolii decât de forță. “Nu am avut cu cine”, zice Orban acuzând sectarismul politic, orgoliile nejustificate, lipsa de viziune şi foamea de funcţii. El anunță că va lupta cu micul lui partid contra PSD promovând principiile, valorile şi soluţiile liberale.
Politician de modă veche, Ludovic Orban este probabil ultimul mohican liberal. Coagularea dreptei trebuia făcută când PNL se afla la guvernare și Orban era prim ministru. Ștefan cel Mare a sunat din goarnă ca să adune oastea zdrobită, dar PNL nu are acum un comandant de oști care să fie ascultat.
La un moment dat Nicolae Ciucă a vorbit despre o uniune a forțelor de dreapta, însă a fost repede admonestat de Marcel Ciolacu.
Adevărul este îi mai dramatic. Niciunul dintre partidele de dreapta nu are un program de guvernare elaborat. Mie însumi mi-a spus Ludovic Orban când i-am arătat un program electoral, este drept făcut de PNȚ, că nu se mai poartă programele. Programul de guvernare când PNL era condus de el avea câteva zeci de pagini cu generalități.
Ce avea programul PNȚ din 1935 deosebit? Fiecare program al unui minister era conceput de o echipă în care intra cel ce avea să ocupe portofoliul respectiv. De exemplu programul ministerului de finanțe, de politică monetară era scris de Virgil Madgearu. Externe, Grigore Gafencu, Cultură, Dimitrie Gusti, Ministerul Muncii, Mihai Ralea, Interne, Armand Călinescu
Agricultură, Mihail Ghelmegeanu, Justiție, Vasile Rădulescu-Mehedinți și Victor Iamandi, Instrucție publică, Petre Andrei și așa mai departe. Acum o echipă de consilieri însăilează un program apoi sunt căutați miniștri care să-l pună în practică.
Când este vorba despre o coaliție de guvernare cu atât mai mult este nevoie de un program elaborat de echipe mixte din care să facă parte și posibilii miniștri. O simplă chemare la unirea forțelor fac găștile de cartier, nu partidele care au pretenția să conducă o țară.
O unificare a dreptei, ca de altfel și a altor partide, trebuie să fie precedată de un program. Programele se unesc, nu indivizii. Poți întocmi un program de hrănire a caprelor cu varză, dar nu poți uni o turmă de capre cu o suprafață cultivată cu varză.
Dacă ținem seama de principiile după care se întocmea un program de guvernare în trecut reiese că, de fapt, Ludovic Orban, nu este un politician de modă veche. El, ca mulți politicieni aflați de mulți ani în viața politică se mulează după ideile celui care conduce partidul. De asemenea, nu liderii partidelor fac programele, ci consilierii lor. Programele electorale, care, în caz de victorie, vor deveni programe de guvernare, sunt prezentate trunchiat, extrăgându-se din ele doar sloganele.
“Vom majora pensiile!” și “Vom face investiții!” “Vom vinde case cu 35 000 de euro!” sunt doar slogane electorale de tip heirup. Votează-mă apoi mai vedem noi.
Fii primul care comentează