Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ACL, o construcţie fragilă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fuziune sau alianţă electorală, construcţia politică proiectată de PNL şi PDL nu are consistenţă. Greu de situat într-un spaţiu bine determinat, părând mai degrabă o costrucţie fragilă, o improvizaţie, ACL scârţâie din toate încheieturile, ba la centru, ba într-un judeţ sau altul. Timpul trece şi nu se leagă nimic. Nu este vorba despre program. Grav şi îngrijorător este faptul că nu vin mesaje. Un candidat mono-silabic, secondat de un şef de campanie cu o vorbă destul de îmbolmojită, nu pot cuceri publicul atât de uşot pe cât credeau.  

Până acum Klaus Iohannis nu a spus nimic inteligent. Nu i se poate reţine niciun mesaj marca Iohannis. Platitudini, locuri comune, clişee, frânturi de fraze fără profunzime. Nu este destul să spui uitaţi-vă ce am făcut la Sibiu. Nu este relevant.
Nu reuşeşte să se apropie de public, intenţiile de vot vin din inerţie. PSD şi Guvernul Ponta, nu sunt chiar atât de îndrăgite de populaţie încât să stopeze cu totul votul negativ. Klaus Iohannis nu va obţine rezultate pentru că ar fi o mare personalitate în care românii îşi pun speranţele, ci pentru că votul negativ merge spre cea mai mare formaţiune politică de opoziţie. :i soacra lui Klaus ar fi creditată tot cu atâtea voturi ca el.
Candidatul în sine nu este mare problemă a ACL. Cu câteva luni înainte de alegeri alianţa PNL-PDL-Forţa Civică nu are putere de convingere. Poate că este o simplă impresie, dar vocile puternice care au cucerit publicul nu se mai aud. Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu şi mulţi alţii nu mai vorbesc despre candidatul Iohannis. ACL nu are comunicatori de talie. Crin Antonescu s-a retras, dar nimeni nu i-a luat locul. Ludovic Orban este un personaj interesant, dar nu prea este luat în serios, fiind mai degrabă văzut ca o figură pitorească.
Odată cu lansarea Elenei Udrea, ACL va trece şi mai mult în umbră. Este posibil ca nu Klaus Iohannis să fie receptat ca principal adversar a lui Victor Ponta, ci Elena Udrea. Acest lucru nu înseamnă că ea ar putea intra în turul doi, dar contează pentru imaginea ACL.
Pe de altă parte, nu există o lege imuabilă care să-i asigure vreunui candidat siguranţa că se va califica pentru bătălia finală. Dacă noua şi deja deloc interesanta construţie electorală ACL va continua să nu producă nimic, să macine în gol, nimic nu-i împiedică pe alegători să îndrepte atenţia spre alte forţe politice. Evident, cel mai la îndemână este PSD. Dacă marele PNL, deja născut pe hârtie, nu va da semne că este şi viu, guvernarea actuală se va întări cu o nouă funcţie, aceea de preşedinte al României.
În totdeauna există o soluţie, mai ales în politică. PMP nu a ezitat să–şi schimbe candidatul. Nici Klaus Iohannis nu este bătut în cuie. Sunt mulţi cei care cred în continuare că nu este decât un joc, şi că în ultimul moment se va întoarce Crin Antonescu. Nu este exclusă nici o rocadă între Iohannis şi Predoiu sau Ungureanu. Fără să se precize în mod special, în momentul în care a fost adus Klaus Iohannis în PNL, toţi erau cu gândul la familia regală a României. Vremurile sau schimbat şi nu toţi nemţii sunt regi.
Au trecut câteva săptămâni bune de pre-campanie şi, din păcate, ACL şi candidatul său nu reuşesc să fie convingători. Crin Antonescu spunea că aşteaptă să-l cunoscă pe Klaus Iohannis. Dar nici ACL nu se ştie ce este.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Ce înseamnă o alianță electorală?

O colaborare, o alianță, până la urmă o coaliție de guvernare nu înseamnă o valoare în sine. Într-o combinație contează mai degrabă abilitatea fiecărui participat de a-l păcăli pe celălalt, …