
…manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.
“Surpriză la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti. Delegaţia austriacă nu a mai votat împotriva manifestului electoral al Partidului Popular European care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. Manifestul a fost adoptat în unanimitate. Acest vot arată că blocajul a fost depăşit şi că, chiar dacă au existat dificultăţi, le vom depăşi şi vom obţine aderarea deplina a României la spaţiul Schengen”, a declarat miercuri seară eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE, într-un comunicat de presă.
Peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se numără preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a Popularilor Europeni, s-au reunit la congresul PPE de la Bucureşti.
Congresul PPE se desfăşoară la Romexpo, reuniunea fiind găzduită de Partidul Naţional Liberal în parteneriat cu Partidul Popular European.
Citește și
PPE a adoptat o rezoluție prin care cere aderarea României și Bulgariei
Fii primul care comentează