Asculta acest articolDatele oficiale deja consemnate până în 2012 și estimările pentru 2013 – 2018 arată că deficitul pe zona de asigurările sociale va depăși deficitul bugetului general consolidat al statului, scrie cursdeguvernare.ro.
Timp de nouă ani, din 1999 și până în 2007 ( cu o mică excepție în anul electoral 2004) , România s-a dezvoltat cu un ușor excedent sau cu păstrarea echilibrului pe segmentul de impozite dedicate în proporție covârșitoare plății pensiilor.
Din 2008 încoace, a apărut un dezechilibru macroeconomic cronic. Acesta a fost creeat prin alocarea de către stat a unor sume exagerat de mari în raport cu încasările, pentru susținerea unei valori nerealiste a punctului de pensie. Sume situate peste posibilitățile reale de taxare a veniturilor generate de munca salariată și care grevează asupra competitivității întreprinderilor.
Din 1996 și până în 1999, pe fondul crizei și a scăderii economice, plata pensiilor a cauzat cea mai mare parte a deficitului bugetar pentru că indexările antamate au fost date indiferent de situația economică și tocmai din cauza ei, pentru a susține pe cei considerați nevoiași.
După care a urmat o perioadă de patru ani de excedente ale asigurărilor sociale între 2000 și 2003, în care deficitul bugetar s-a făcut pentru stimularea economiei. Rezultatele s-au văzut în avansul considerabil al PIB și în stabilizarea economiei, ceea ce a pus bazele aderării la UE în 2007.
După micul recul din 2004, prilejuit de disputele electorale, s-a intrat în perioada 2005 – 2007 pe o politică de echilibru în zona asigurărilor sociale, cu reducerea taxării veniturilor generate de muncă ( indiferent cine le achită, salariatul sau firma, dacă muncă nu e, nici taxe pe ea nu se pot aplica) și cu acomodarea valorii punctului de pensie la posibilitățile economiei.
Din păcate, anul 2008 a adus o licitație pentru voturile celor mai fideli prezenți la urne, soldată cu majorări anticipate de pensii, care s-au dovedit imediat a fi hazardate ( deficitul asigurărilor sociale a urcat imediat la 1,45% din PIB, adică acolo unde nu mai fusese decât în urmă cu zece ani).
După care lucrurile au luat-o complet razna până în 2010, când, cu largul concurs al Curții Constituționale ( care a declarat diminuarea valorii punctului de pensie drept neconstituțională dar, oare, creșterea lui aberantă din 2008 o fi fost constituțională ?) deficitul asigurărilor sociale a ajuns la 4,61%, adică din nou a devenit principala cauză a deficitului bugetar total.
Cu mari eforturi și cu nerespectarea unei legi care prevedea indexarea cu inflația plus jumătate din creșterea salariului real, s-a ajuns la inversarea trendului absolut al deficitului asigurărilor sociale. Dar ponderea lui în deficitul total a continuat să crească până la a-l depăși în 2012.
S-au făcut toate eforturile, s-au tăiat bună parte din fonduri în sănătate și învățământ, cu efecte pe termen lung pentru starea de sănătate a populației ( glumind amar, se poate spune că a început echilibrarea pe cale naturală a bugetului pentru viitori pensionari, actualmente salariați) și pentru intelectul poporului. Dar nu s-a umblat la subiectul tabu al punerii de acord a pensiilor cu posibilitățile reale de taxare a muncii.
Acum, ne aflăm în fața unei perspective conturate de declarațiile ministrului Muncii și Protecției Sociale Mariana Câmpeanu, aceea de a vedea o indexare a punctului de pensie în 2014 cu 3,75%, care să acopere inflația și jumătate din creșterea salariului real ( prevederea legală ”uitată” în procesul de echilibrare bugetară).
În schimb, se anunță reducerea cu trei procente a contribuțiilor la asigurările sociale ( adică revenirea asupra măsurii de majorare a lor luată de guvern în februarie 2009, în disperare de cauză). Adică avem toate ingredientele pentru majora din nou deficitul bugetului de asigurări sociale.
Altminteri prevăzut a fi echilibrat, tot conform legii. Doar că echilibrarea se face prin privarea bugetului de stat de bani pentru învățământ sau sănătate. De reținut, se afirmă că nu se poate mări salariul minim pe economie la 1.000 de lei (care ar fi dus la încasări suplimentare la bugetul de asigurări sociale și ar fi degrevat statul de susținerea unor salariați cu venit mic pe membru de familie).
Dacă ne uităm la estimarea de deficit bugetar total pe 2013 – 2018, devine clar că situația din anul 2012 nu reprezintă un accident și că se pregătește o poziționare a deficitului asigurărilor sociale peste nivelul deficitului total pe termen mediu și foarte probabil, lung. Ceea ce, dată fiind experiența creșterii economice trecute nu pare a fi cea mai bună strategie.
Recuperarea decalajelor de dezvoltare va fi, în cel mai bun caz, întârziată de alocarea democratic prioritară a banilor pentru consum și nu pentru dezvoltare. Și asta încă nu ar fi cel mai rău lucru, dacă ar fi vorba despre consumul pentru viitor și nu despre cel în memoria trecutului.
Concret, cel mai serios lucru este faptul că se susține că nu se pot mări alocațiile pentru copii și nu se potrespecta procentajele tot legal prevăzute pentru învățământ și sănătate deoarece nu sunt fonduri. Iar bani vor fi tot mai puțini, după cum se vede din scăderea sistematică a veniturilor bugetare raportate la PIB în următorii cinci ani.
Fii primul care comentează