Andrei Coţan – un ”haiduc” fugit din ţară ascuns în burta calului

Asculta acest articol

În extremitatea nordică a judeţului Satu Mare, foarte aproape de graniţa cu Ucraina, se află satul Valea Seacă, care aparţine de comuna Tarna Mare. Aici trăiesc peste 1000 de oşeni, iar multe dintre poveştile lor au o aromă aproape magică. Una dintre acestea este şi cea a lui Andrei Coţan considerat a fi un fel de haiduc modern, cam în genul lui Griga lui Ianoş din Bixad, cu care de altfel, a şi fost contemporan.

Povestea lui Andrei Coţan, este una aproape uitată şi doar cei mai bătrâni valăsecani abia că mai ştiu câte ceva despre el. Şi pentru că biografia acestui răzvrătit este cât se poate de interesantă, am umblat prin sat pentru a afla întreaga poveste. Cel care ne-a stârnit interesul pentru prima dată asupra acestui personaj este Grigore Cosma, fiu al satului, un împătimit al folclorului şi obiceiurilor oşeneşti.
Am ajuns la Valea Seacă într-o zi, pe la mijlocul lui martie 2020, când întreaga ţară era cuprinsă de spectrul coşmaresc al pandemiei de coronavirus. Acolo însă, nimeni nu vorbea despre asta, de parcă satul s-ar fi aflat înafara timpului şi a istoriei…
Andrei Coţan a fost un om curajos care pe la 20 de ani a reuşit să fugă din România întunecaţilor ani 50 ai secolului trecut şi a ajuns în îndepărtata Australie. Spre bătrâneţe, în plin regim comunist, Andrei Coţan, se întoarce – în mod absolut paradoxal – în România şi se va stabili la Satu Mare, unde – după cum spun consătenii lui – ar fi fost jefuit în apartamentul său şi ucis. O poveste întortocheată despre un om misterios care a prefigurat oarecum prin fuga sa, uriaşul exod al oşenilor de după revoluţia din decembrie 1989.

,,Coţan Andrei o fost un fecior tare aprig!”

Primul nostru interlocutor a fost Petru Ciorbă – a Mutoaii, în vârstă de 87 de ani. Baciul Petru îşi aminteşte bine de Coţan: ,,Mulţi bătrâni ştiu povestea lui Coţan, uite şi cuscranul meu Ion, ştie multe, dar şi alţii din sat, care-s cam de o samă cu mine, îl mai ţin minte, că acela o fost un om straşnic, pe care nu-l poţi uita. Ei au plecat din sat trei inşi, tineri toţi, cu gândul de a fugi din ţară. La Bucureşti s-au dus, dar numai Coţan Andrei a reuşit să fugă, iar ceialalţi doi s-au întors acasă. Amu vă şi spun cum a scăpat din România: o cumpărat de la un ţâgan un cal, l-o pus pe ăla să-i scoată maţele şi Coţan s-a băgat acolo în cal. Şi aşa, ascuns între alţi cai, care erau duşi la export, a reuşit să fugă din România. El o fost un fecior tare aprig şi la gioc împlânta cuţâtul său lung şi bine ascuţit, în bârna casei, ca să vadă toţi cât îi el de voinic. Tăt lângă ceteră se ţânea. Era el sărăcuţ de avere, dară era un om falnic şi chipeş, cum nu mai era altul în Valea Seacă! La o vreme s-o întors, o stat oarecât prin sat şi apoi şi-o luat casă în Sătmar, unde apoi o şi murit! Umblă vorba că o fi fost omorât dar eu unul nu ştiu cum s-au petrecut lucrurile! El o fost mai mare ca mine, şi de-ar trăi, ar avea peste o sută de ani. L-am cunoscut bine, că stătea nu departe de noi!”

Petru Ciorbă – a Mutoaii

Bătrânul Ciorba îşi aminteşte cu greu evenimentele de atunci, dar povestea lui Coţan i-a rămas adânc tipărită în minte. El nu crede că acesta ar fi fost un haiduc în adevăratul înţeles al cuvântului, ci mai degrabă un ins certat cu legea care vindea ce mai fura şi era cunoscut ca un mare petrecăreţ şi un om neînfricat. Nu s-a împăcat deloc cu autorităţile vremii şi s-a gândit că, dacă vrea să se salveze, atunci trebuie să plece cât de repede poate, departe de locurile natale.

A fugit din ţară ascuns în burta unui cal!

Pe o coastă domoală – peste drum de cimitirul satului – se află gospodăria lui Petre Cormoş – a Manului în vârstă de 86 de ani şi chiar dacă vremea era ploioasă, bătrânul crăpa de zor, nişte lemne afară. Casa lui este una parcă ruptă din poveşti, cu un cerdac ospitalier, iar pereţii casei sunt vopsiţi în culori vesele, cu motive populare frumoase. Omul se ţine bine şi este foarte lucid şi în putere pentru vârsta lui. A fost foarte bucuros că poate să-şi depene amintirile despre Andrei Coţan şi ne-a primit cu multă ospitalitate, împreună cu nevasta lui: ,,Eu vă spui cum o fost: el era ca un spion în ţara asta şi mai avea un frate, Ion. Era un fecior tare fain şi el şi frate-său, înalţi şi bine făcuţi, dar erau copii din flori, că mă-sa l-o făcut pe fiecare cu alt bărbat. Aşa o fost…Într-o zi, mă-sa tot i-o spus lui Andrei care îi e tată şi-apoi s-o dus feciorul la el, dar omul acela s-o temut şi s-o ascuns în pod. Ei erau tare săraci, că de multe ori nici pită de mălai nu aveau pe masă! Amu dacă arunci pită cu lecvar la un câne, o amiroase şi nici n-o mănâncă! Altă lume, şi alt trai! Eu l-am cunoscut pe Coţan, aşa cum o cunosc pe femeia mea! Pe el îl urmărea miliţia şi cadrele aieste, pentru că fura ce apuca şi se bătea. El când o plecat avea aşa, 18-20 de ani, asta a fost cam pe când au fost duşi chiaburii în Bărăgan. Grele vremuri o fost!

Petre Cormoş – a Manului

Apoi vă spun cum o fugit: o mărs la un ţâgan care avea doi cai şi i-o zâs să-i vândă lui unu şi să-l taie. I-o dat o grămadă de bani pe el, că putea ţâganul să-şi ia nu ştiu câţi cai pe ei. Apoi el s-o băgat în burta calului, şi şti-l Dumnezău cum o ieşit din ţară, de-o ajuns în Australia! O stat acolo mulţi ani, poate 15, poate 20, nu ştiu exact, şi când s-o întors, o adus un radiocasetofon şi nime până atunci n-o mai văzut aşa ceva. Se minunau toţi de aparatul acela. Ia, aici la drumul care se desparte înspre Bâşcău şi Tarna, ni l-o arătat la tăţi! El spunea: ţara noastră e a doua Americă, că are tăte bogăţiile din lume, afară de cărbune de cocs. El spunea că acolo unde a fost dus el, oamenii trăiau în nişte scorburi mari de copaci, iar el prindea şerpi prin păduri, la normă, şi era plătit după câte capete de şerpi preda în fiecare seară. Lucru anevoios o fost acela şi primejdios! De bună seamă că o strâns oarece avere şi atunci o venit acasă. Apoi şi-o luat bloc în Satu Mare şi într-o noapte, un tâlhar i-o spart casa, l-o foituit şi o furat tot, că tâlharul o crezut c-o venit cu mulţi bani de la Australia. Cât o fost tânăr, numai de jonglerii s-o ocupat. Fura de la unu şi vindea la altul, că atunci nu era camere de vederi, ca amu. Dacă vedea un lanţ de car repede îl şi lua, apoi îl vindea la altul!

Cum au băut oşenii pălinca ,,cuşer” a crâşmarului evreu

Ajungem într-un târziu şi în gospodăria lui Ioan Cionca Todinca, de 78 de ani, cunoscut cu porecla ,,Poetul”. Omul a scris nenumărate volume de versuri în care vorbeşte despre trecutul şi tradiţiile oşenilor, dar şi despre realităţile contemporane. A fost declarat ”Cetăţean de Onoare” al comunei Tarna Mare şi ,,Luminător al Satelor”, distincţii de care este tare mândru. El pretinde că l-a cunoscut foarte bine pe Andrei Coţan şi ne spune întreaga poveste a vieţii lui, de-a fir a păr.
,,Omul ăsta s-o ridicat împotriva boierimii, lua de la cei bogaţi şi dădea la săraci. A avut un frate de cruce, pe Serenici Ion, fecior tare sărac şi ăla, şi împreună puneau la cale totul. Ei s-au jurat fraţi de cruce în faţa bisericii, eu nu am văzut asta, numai am auzit de la alţii. După ce s-o venit acasă, într-o duminică o vrut să facă cinste satului întreg, de bucurie că s-a întors. S-a dus la jidul care avea crâşmă, să ia pălincă. Pe atunci oamenii acasă nu prea aveau, ca şi acum, că este la tătă casa pălincă. Dar jidul, tocmai atunci avea crâşma goală, dar Coţan nu l-a crezut. Atunci jidul i-a spus că să caute în crâşmă şi dacă găseşte pălincă, a lui să fie toată. Atunci a sărit prietenul său Serenici Ioan, care ştia toate mişcările şi ascunzişurile de prin casa crâşmarului, că mai lucra pe la el. Una-două s-a apucat şi a ridicat podelele şi a scos de sub ele un butoi de vreo 60 – 70 de litri de pălincă pe care l-a şi luat pe umăr, că era zmeu de puternic, am văzut cu ochii mei! Degeaba s-a rugat jidul de el şi i-a promis că-i dă un loc de casă, numai să-i dea înapoi pălinca, pentru că aia era ,,cuşer”, făcută după legea jizească, iar jizii nu aveau voie să bea altfel de pălincă, decât din aia cuşer, făcută special după legea lor, că Serenici nu s-a lăsat înduplecat: ce ai promis îi promis, crâşmarule! Apoi a dus butoiul la danţ, după ieşirea de la biserică, l-a desfăcut, şi a omenit pe toată lumea. ”Am băut şi eu din pălinca aia, încă nu eram însurat pe atunci, şi tare bună o fost!”

o Ioan Cionca Todincă ,,Poetul”

După ce au băut oşenii din pălinca evreului, tot a mai rămas ceva în butoi şi Andrei i-a zis lui Serenici să-i dea foc, ca să nu rămână nicio urmă. Dar oricât de ,,vagabond” ar fi fost Andrei, tot l-a mustrat conştiinţa multă vreme. Apoi, când a venit ultima dată acasă, Andrei Coţan şi-a găsit aici o văduva tânără şi frumoasă, dar nu se ştie din ce motive s-au despărţit, iar el a plecat şi-a cumpărat un apartament la Satu Mare. A mai trăit cam un an după aceea, că a fost ucis în locuinţa lui şi jefuit. Nimeni nu ştie cu exactitate ce a dispărut din casă, pentru că omul era foarte secretos. „Poetul” ne-a mai spus că Andrei Coţan a fost un om bun, care a ajutat multă lume, dar după povestea cu butoiul de pălincă a cârciumarului evreu, a rupt prietenia cu Ion Serenici pentru totdeauna şi nu şi-a putut ierta niciodată faptul că a fost părtaş la nedreptăţirea cârciumarului. Atunci totul părea o glumă, dar apoi şi-a dat seama că nu au făcut bine.
Andrei Coţan, a avut parte de un destin ciudat. Rebel încă din fragedă tinereţe, el a înţeles repede că lumea comunistă nu i se potriveşte, aşa că a găsit o modalitate insolită de a fugi din ţară ascuns în burta unui cal. Surprinzător este faptul că după vreo 20 de ani petrecuţi la muncă prin pădurile Australiei, Andrei Coţan se întoarce pe meleagurile natale şi va avea parte de un sfârşit tragic.
De ce s-o fi întors Coţan în România, în plin regim comunist? Să fi fost doar dorul de ţară, de lumea oşenimii lui, sau au mai fost şi alte motive pe care – deocamdată – nu le cunoaştem? Oare a fost prins criminalul care l-a jefuit şi i-a luat viaţa? Iată câteva întrebări care ar putea sta la baza unei cercetări mai adânci a acestui caz atât de bizar şi de absurd!
Uitarea se aşterne încet peste această poveste – ca peste atâtea altele! – iar cei din generaţia tânără, nici nu cunosc povestea zbuciumatului lor consătean. Tot ce a mai rămas din amintirea eroului nostru, este o casă – aflată acum în renovare – cea de la numărul 262, din Valea Seacă, în care a crescut împreună cu fratele său.

De fapt, întreaga Ţară a Oaşului abundă de poveşti dintre cele mai stranii, în care adevărul se amestecă mereu cu magicul, cu legenda şi compun împreună tabloul unei lumi, probabil pierdute pentru totdeauna. Crâmpeie de destin ţesute în pânza unei poveşti pe care bătrânii le mai deapănă celor dispuşi să-i mai asculte. Oare câte dintre întâmplările fabuloase ale Oaşului au murit odată cu eroii şi martorii lor?
Adrian LUPESCU