Ministerul Educației solicită înscrierea cu prioritate a angajaților din învățământul preșcolar și preuniversitar, care urmează să funcționeze cu prezență fizică din 8 februarie.
Ministerul Educaţiei a transmis către inspectoratele şcolare o notă în care solicită înscrierea cu prioritate a angajaţilor din învăţământul preşcolar şi a celor din unităţilor de învăţământ preuniversitar, care urmează să funcţioneze cu prezenţă fizică începând cu data de 8 februarie, transmite Agerpres.
„Având în vedere faptul că începând cu data de 17 decembrie 2020 a intrat în vigoare HG nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, precum şi faptul că a fost deschisă etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, care include populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie/esenţiale, printre care personalul din unităţile şi instituţiile de învăţământ, vă solicităm să diseminaţi informaţiile către toate unităţile de învăţământ în vederea întreprinderii măsurilor necesare pentru asigurarea accesului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic la programul de vaccinare împotriva COVID-19″, se arată în nota transmisă inspectoratelor judeţene.
În acest sens, fiecare unitate de învăţământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unităţii de învăţământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate şi programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva unitate.
Vasile N.
1 comentariu
Care vaccinare? Cine s-o facă? Medicii și asistentele nu au timp!
Ne pierdem vremea cu teorii, uităm că virusul ne atacă pe toți.