Image 1
Image 2

APLICAȚIE SALARIZARE PROFESORI

Aplicația de salarizare pentru profesori a fost actualizată cu noile majorări de la 1 ianuarie 2024

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 ianuarie 2024, potrivit unui document ajuns în școli.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii. La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

„Modificările aduse la versiunea 2.41 constau în: Actualizări ale grilei de salarizare pentru perioada 01.01.2024 – 31.05.2024 conform OUG 128 din 28 decembrie 2023.

Pentru aplicarea modificărilor grilelor de salarizare recomandăm ca luna ianuarie 2024 să fie inițializată cu versiunea 2.40.2 și apoi să se instaleze versiunea 2.41. În caz contrar, la luna ianuarie 2024 trebuie reselectată funcția de execuție / conducere pentru fiecare salariat pentru a se aplica actualizările asupra grilei de salarizare.
Aplicarea automată a modificărilor nu absolvă ordonatorii de credite de obligația verificării conformității grilelor de salarizare actualizate ale personalului”, se arată în informarea primită de școli.

Tot în document apare că „în cazul constatării unei neconformități în valorile salariilor de bază sau în cazul în care NU se păstrează sporurile la aceeași valoare cu cea din decembrie 2023, se va reselecta funcția și/sau treapta de vechime în învățământ pentru actualizarea valorilor.”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with