Image 1
Image 2

Ardud: Festival Medieval în perioada 21-23 iulie

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În cadrul proiectului „Sharing Heritage” va avea loc în perioada 21-23 iulie Festivalul MedievArtFest Ardud 2023.

TIMPUL … un sens unic neîntrerupt, un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent, spre viitor şi în cadrul căruia se desfăşoară toate procesele naturii.
Ca şi concept fundamental al vieţii, sub semnul TIMPULUI va sta ediţia a XI –a a FESTIVALULUI MEDIEVAL MedievArtFest Ardud 2023 care se va desfăşura în perioada 21-23 iulie 2023 la Cetatea ARDUD.

Şi pentru că până şi timpul ireversibil se supune artei, călătoria plăsmuită în timp şi spaţiu istoric este posibilă datorită viziunii artiştilor care timp de trei zile vor încânta publicul cu muzică şi dansuri medievale, piese de teatru, animaţii medievale, ateliere şi tabere meşteşugăreşti, cavaleri, domniţe, războinici, trubaduri şi menestreli, toţi parte din povestea atemporală din Cetatea Ardud.

Directorul artistic al festivalului, Liviu Pancu, este cel care va veghea porţile timpului vreme de trei zile şi va deschide zăvoarele ferecate ale epocii medievale pentru ca publicul participant să aibă parte de o experinţă cel puţin inedită alături de cei peste 150 de artişti, toţi parte din spectacolul festivalului.

Menestrelii timpului vor fi Corvus Corax (Germania), Holloenek (Ungaria) şi Codex (Sf. Gheorghe), iar atmosfera medievală va fi asigurată de Ordinul Cavalerilor Lup din Tîrgu-Mureş, Golden Griffon din Oradea, Străjerii Cetăţii Neamţ din Tîrgu-Neamţ, Teatrul Scena din Tîrgu-Mureş Garda Cetăţii Deva, Scutierii de Mulhbach din Sebeş, Lăncierii şi Arcaşele Cetăţii Ardud, Lupii de Foc din Tîrgu-Mureş şi Compania Dragonului din Timişoara, iar Iulian Praja va fi gazda timpului istoric în cetatea Ardud.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with