Averea din adâncuri a României

Asculta acest articol

România stă pe bogății minerale de zeci sau poate chiar sute de miliarde de euro. Aurul, argintul, cuprul, magneziul, dar și apa minerală, sarea sunt printre cele mai importante substanțe aflate în subteranul țării noastre. Ce avem de gând să facem cu ele? se intreaba money.ro.

O spun la unison mulți economiști, analiști și investitori: resursele naturale vor fi miza următorului deceniu. A spus‑o foarte tranșant și investitorul american Jim Rogers, fost partener al celebrului George Soros, prezent luna aceasta la o conferință în București. „Resursele naturale vor fi cea mai interesantă parte a economiei mondiale în următorii 10–20 de ani”, a declarat Rogers.

„România are o istorie în agricultură, minerit, energie și trebuie să profitați de aceste atuuri”, a adăugat investitorul, care în ultimii ani a abandonat investițiile în valute și acțiuni, iar acum cumpără masiv contracte pe metale, mărfuri și investește în agricultură. Iar dezbaterile din ultimele luni din țara noastră arată același lucru: resursele naturale sunt adevărata afacere a momentului, fie că este vorba de aur, cupru, gaze de șist, păduri sau energie regenerabilă. Unele din cele mai importante resurse naturale ale României se află în subteran, sub formă de minereuri. Revista MONEY Magazine a încercat să facă o analiză a celor mai importante bogății din subsolurile României și a felului în care ar trebui să fie gestionate pentru a maximiza valoarea lor pentru populație.

Ce bogății miniere are România?

Pe site‑ul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) este publicată o listă cu toate licențele de explorare și exploatare, dar nu există un document cu tabloul general al acestei industrii.

Cert este că, începând cu 1990, sectorul minier s‑a restrâns continuu în România. Din 1998 până în 2007 au fost închise circa 550 de mine și au fost disponibilizate zeci de mii de persoane din acest sector, după cum se arată în documentul „Strategie a industriei miniere pe perioada 2008–2020″ publicat tot pe site‑ul ANRM.

„În 2003, în companiile de minerit controlate de statul român lucrau 68.000–70.000 de oameni. În 2006–2007 mai erau 42.000, iar acum mai lucrează circa 24.000 de oameni. Jumătate din acești oameni lucrează în companiile de cărbuni, apoi vin cei din sare și apoi cei care lucrează în minele de uraniu”, a declarat recent pentru „Ziarul Financiar” Sorin Găman, director general al Direcției Generale pentru Resurse Minerale din Ministerul Economiei.

Acum, interesul pentru minerit s‑a reaprins datorită contextului internațional. Prețurile metalelor au crescut masiv la bursele internaționale și tendința se pare că va continua ani buni de acum înainte. Prețul cuprului spre exemplu a crescut de la circa 2.500 de dolari pe tonă în 2000 la 8.000–9.000 de dolari pe tonă în prezent. Și prețul aurului sparge record după record și probabil o să treacă de pragul psihologic de 2.000 de dolari pe uncie. Poate România să profite de acest trend global?

La momentul actual, una dintre problemele cele mai mari ale industriei de minerit a României este dotarea tehnologică foarte învechită (utilaje de 30–40 de ani). O a doua problemă este lipsa unor industrii în amonte și în aval, astfel că cea mai mare parte a producției trebuie să fie vândută la export neprelucrată, în timp ce țara noastră cumpără metale prelucrate din import.

Banca Națională a României a încetat de pildă în 2000 să mai cumpere aur de pe piața internă, se arată tot în documentul de pe site‑ul ANRM. O altă problemă majoră este lipsa de specialiști în condițiile în care foarte puține persoane au mai fost interesate în ultimii zece ani să urmeze studii în acest sector. „Anul trecut în România nu a absolvit nici un preparator”, spune Gelu Mărăcineanu, specialist în această industrie. Preparatorul este acea persoană care separă substanța valoroasă din minereu de restul compoziției care nu este utilă. În Occident, aceasta este o meserie foarte apreciată și bine plătită. De asemenea, la institutele de profil din România au rămas doar specialiști din garda veche și problema este aceeași: lipsa de personal competent.

„Există un Institut Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Metale și Resurse Radioactive în București – INCDMRR. De ce nu este proiectant general nici Pentru Roșia Montană, nici pentru Roșia Poieni?”, se întreabă de exemplu Mărăcineanu. El mai spune că multe din institutele de cercetare din România „au trăit” în ultimii ani din bani de cercetare de la stat, făcând diverse proiecte de cercetare fără nici o utilitate practică. În opinia specialistului, prioritatea Guvernului României ar trebui să fie industriile din jurul mineritului, și nu simpla exploatare a unui zăcământ sau a altuia. „Este clar că aceste mine au nevoie de investiții, dar marea problemă este că, și dacă se fac toate aceste investiții, efectul de multiplicare va fi minim. România nu mai produce nici măcar vagoneți de mină, nici cale ferată de mină, nici măcar materialele și consumabilele nu vor fi cumpărate din România. Noi nu facem blindaje pentru mori, nu mai facem concasoare, nu facem corpuri de măcinare”, enumeră acesta. De asemenea, toate aceste minereuri ar trebui procesate în România pentru a le crește valoarea adăugată, și nu vândute la export în formă brută.

Guvernul, spune el, ar trebui să țină cont de relațiile dintre industria mineritului și cea a energiei. „Ponderea cheltuielilor cu energia în aceste combinate este foarte mare. În momentul în care vine un investitor străin în România întreabă două lucruri. Primul: care este prețul la energie electrică și la gaze și al doilea: care este costul forței de muncă”.

În aceste condiții, Guvernul va trebui să rezolve problema „băieților deștepți” din energie. „Este inadmisibil ca, într‑o perioadă de criză, când statul reduce pensiile și taie alocațiile de creștere a copiilor, OMV Petrom să aibă un profit de aproape un miliard de euro, la o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro. Au omorât totul în jur: agricultură, consum și industrie”, spune acesta. Potrivit rezultatelor financiare făcute publice la începutul acestui an, în 2011, OMV Petrom a înregistrat un profit net de 866 de milioane de euro, în creștere cu 72% față de 2010. Acesta este cel mai mare profit raportat vreodată de o companie românească.