Asculta acest articolBarbu Iscovescu, un artist emblematic al epocii revoluționare românești, a trecut în neființă în exil, departe de pământul natal, și a fost îngropat în cimitirul ortodox din Pera, Constantinopol. Un monument de marmură, împodobit cu o paletă și pensule, poartă inscripționate versurile poetului Dimitrie Bolintineanu, un omagiu adus pictorului exilat. Versurile evocă fragilitatea destinului unui artist ce-și pierde viața departe de casa natală, un motiv întâlnit frecvent în elegiile dedicate marilor personalități.
Născut într-o familie de zugravi de icoane, Iscovescu a fost familiarizat de mic cu arta, manifestând un talent precoce pentru desen. Talentul său a înflorit la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde a luat contact cu ideile revoluționare și cu tinerii revoluționari români. Revenit în țară, a pictat peisaje citadine și portrete, lucrări ce demonstrau un caracter inovator.
În 1848, Iscovescu a fost activ în evenimentele revoluționare, lucrând chiar la stindardul revoluției, pe care scria „Dreptate și frăție”. După înăbușirea revoluției, a fost nevoit să părăsească țara, stabilindu-se pentru o vreme în Ardeal și Banat, unde a continuat să picteze portrete ale liderilor revoluționari.
În 1852, a plecat spre Constantinopol, trecând prin Atena și Smirna. Sănătatea sa s-a deteriorat rapid, și la doar 38 de ani, pe 24 octombrie 1854, Iscovescu și-a găsit sfârșitul. A fost înmormântat în Pera, lângă pictorii Ioan Negulici și Daniel Rosenthal, toți trei fiind marcate de idealurile revoluționare ale epocii.
Ultima dorință a lui Iscovescu a fost ca bunurile sale personale să fie distribuite prietenilor, iar operele sale de artă să fie donate unui muzeu din București. Însă, această ultimă voință a fost greu de îndeplinit, generând numeroase dificultăți în executarea testamentară.
Așa a fost viața și moartea lui Barbu Iscovescu, un artist cu un destin tragic, dar și cu o contribuție remarcabilă la patrimoniul cultural și național românesc.
Fii primul care comentează