Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare se pregătesc pentru marea finală

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

CSM Satu Mare se pregăteşte zilele acestea de a cincea finală din istorie în Liga Naţională de baschet feminin. Joi, 29 aprilie 2021, am făcut o vizită la sala LPS “Ecaterina Both“, unde le-am întâlnit pe fete şi pe conducători. Cu această ocazie am aflat şi care este atmosfera la club.

Alături de fete l-am avut şi pe noul director al clubului sătmărean, Ştefan Mureşan.

Pentru duelul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care debutează pe 6 mai, CSM Satu Mare nu va putea conta pe americanca Erica Covile, accidentată într-un meci cu Rapid Bucureşti şi care mai trebuie să se recupereze două luni.

“Ne bucurăm şi suntem mândri că am ajuns iar în finala campionatului de baschet. Pot să le asigur pe fete, şi le-am transmis deja, că suntem alături de ele şi că sprijinim baschetul. Săptămâna viitoare mă voi deplasa şi eu cu ele la Sfântu Gheorghe şi sperăm să facem un rezultat istoric, să luăm locul 1 pentru prima dată”, a declarat Ştefan Mureşan, directorul CSM Satu Mare.

Maikel Lopez: Ştim că va fi greu

“Simt multă dorinţă la baschetbalistele noastre şi sunt nerăbdătoare să joace finala, să obţină un rezultat bun pentru ele şi pentru fostul director Vasile Fogel. Abia de acum se va vedea cât de important a fost pentru sportul din Satu Mare. Până în ultimele momente ne întreba cum suntem, cum este echipa. Făcea foarte multe lucruri pentru noi. Un alt motiv pentru care vrem să facem un rezultat bun este noul director. Este important pentru noi să continuăm pe aceeaşi linie. Satu Mare merită să rămână la acelaşi nivel. Despre finală, trebuie să recunoaştem că Sepsi este o echipă puternică care nu a pierdut niciun meci în acest an în campionat şi Cupă. Totodată, Sepsi se află între cele mai puternice 8 echipe din Europa. Este pentru prima dată, după mult timp, când o echipă din România ajunge atât de sus. Ştim că va fi greu, toată lumea munceşte la echipă şi sperăm să câştigăm un meci din primele două de la Sfântu Gheorghe”, ne-a declarat antrenorul Maikel Lopez.

Claudia Cuic (Pop): Sper să fie dorinţă

“Atmosfera este foarte bună la echipă în momentul de faţă, venim după o semifinală câştigată cu 3-0, care era şi obiectivul nostru. Am intrat în finală, ne pregătim şi sperăm să facem un rezultat istoric. Nu am avut adversari lejeri până acum. Aradul era echipa cea mai puternică pe care o puteam întâlni în semifinală. Dar finala cu Sepsi va fi la un alt nivel. Este o echipă puternică, foarte bine organizată, cu un roster foarte mare, au 10 jucătoare care pot juca oricând pe teren. Au jucat şi în cupele europene, ceea ce le ajută foarte mult pentru că au avut mai multe meciuri puternice decât noi. Sperăm să pregătim foarte bine meciul şi în primul rând să fim mental pregătite, să câştigăm campionatul. Câteodată poate este mai bine când nu eşti favorit. Poate fi un avantaj. Poate ne va avantaja şi faptul că nu vor avea public. Sper să fie dorinţă la CSM Satu Mare. Obiectivul nostru este să venim acasă cu cel puţin o victorie pentru a putea continua lupta pentru titlu la Satu Mare. Este un ţel al oricărui sportiv să joace la Jocurile Olimpice. Niciodată nu am jucat 3 la 3, este un lucru nou pentru mine. Datorită rezultatelor din 5 la 5 am fost convocată la lotul de 3 la 3. Asta înseamnă o vară departe de familie, dar este un preţ pe care merită să-l plătesc şi îmi doresc să reprezint România acolo. Deocamdată este un lot de 10 sportive, 6 vor merge la Tokyo, din care doar 4 vor juca efectiv în teren. Acum este prea devreme să discutăm despre ce se va întâmpla cu mine din toamnă. Focusul meu este la finală, după care la Olimpiadă. Sunt convinsă că nici clubul şi nici conducerea nu sunt pregătiţi pentru o asemenea discuţie, mai ales după trista veste legată de ce s-a întâmplat cu domnul Fogel. Nu cred că suntem pregătiţi să discutăm despre un sezon nou”, ne-a spus Claudia Cuic (Pop), jucătoare care a fost convocată să reprezinte echipa României de baschet 3X3 la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, Japonia.

Depre gândurile de început de mandat ale noului director de la CSM Satu Mare, Ştefan Mureşan, vom scrie într-un articol separat.

Programul finalei

Astfel, pentru CSM Satu Mare urmează a treia finală consecutivă din Liga Naţională de baschet feminin. Duelul opune şi unele dintre cele mai valoroase jucătoare autohtone ale momentului: Godri-Pârâu, Mandache, Ghizila, Orban, Kelemen, Catinean, Kovacs (Sepsi SIC) versus Cuic, Podar, Popescu, Kilin, Pop, Neagu, Szmutku (CSM Satu Mare). Din postura de campioană a ultimelor patru ediţii de campionat (2016-2019), precum şi a rezultatelor din acest sezon (inclusiv prezenţa în sferturile de finală ale FIBA EuroCup Women), Sepsi este favorita finalei. Dar sperăm să avem surprize din partea sătmărencelor.

Jocurile finalei se vor juca după următorul program:
• 5, 6 mai – Sfântu Gheorghe
• 10 mai – Satu Mare
• 11 mai – Satu Mare (dacă este necesar)
• 14 mai – Sfântu Gheorghe (dacă este necesar)

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns