Image 1
Image 2

EDUCAȚIE

Care este situația noilor direcții județene de învățământ?

Noile inspectorate școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar, rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar.

Acesta este un document în lucru și poate suferi modificări până la publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit ordinului de ministru care aprobă măsurile tranzitorii în privința noilor legi ale Educației, termenul final al aprobării regulamentului de organizare și funcționare a DJIP/DMBIP este 01.11.2023.

Săptămâna trecută, inspectorii școlari generali au fost convocați de Ligia Deca, ministrul Educației. Documentul privind reorganizarea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar nu a fost pus încă în dezbatere publică, dar a fost discutat de Ligia Deca în prezența inspectorilor școlari. „ART. 1 Direcţiile judeţene de învăţământ preuniversitar sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică, finanţate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei, care se organizează la nivelul fiecărui județ și care acționează pentru realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ, prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, în domeniul învăţământului preuniversitar”, prevede proiectul de mai sus. În proiect se arată că la direcțiile județene de învățământ preuniversitar rămâne doar evaluarea directorilor de școli: „realizează evaluarea anuală a activităţii manageriale desfăşurate de directorii şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi a inspectorilor şcolari din cadrul DJIP, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei.”

Cu alte cuvinte, inspecția școlară generală, cea tematică și inspecția de specialitate trec la ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red)), nu mai rămân la inspectoratele școlare. În acest caz, nu este clar cine va plăti aceste inspecții, în condițiile în care ARACIIP este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, precum și din venituri proprii, conform legii. Edupedu.ro a scris că România este caz unic în Uniunea Europeană unde școlile să fie controlate de două organisme – inspectorate și ARACIP, potrivit unui raport de diagnostic al OCDE. „O piedică în implementarea reformelor” asta reprezintă actualul cadru de inspecție școlară reprezentat prin controalele ARACIP și ale inspectoratelor școlare. Regulamentul-cadru din 5 octombrie 2011 prevede inspecția școlară la secțiunea de atribuții ale inspectoratului școlar: „controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de predare-învăţare şi respectarea standardelor naţionale/indicatorilor de performanţă, prin inspecţia şcolară.”

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar

Prin noua lege a învățământului preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, inspectoratele școlare sunt înlocuite cu direcții județene aflate în subordinea Ministerului Educației. Articolul 116 prevede: (1) Se înființează direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației.

Aceeași lege prevede la art. 117 alin. (10) lit. (w) că ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red) propune ministrului educației regulamentul de inspecție școlară generală, tematică și inspecție de specialitate a unităților de învățământ preuniversitar.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că la nivelul ARACIIP va funcționa Comisia Națională pentru Inspecție Școlară, având rolul de a verificara respectarea normelor de etică și deontologie de către personalul didactic de predare și personalul de conducere, de îndrumare și control de la nivelul sistemului național de învățământ.

Art. 117 – „(11) Inspecția generală a unităților de învățământ preuniversitar este realizată de structura centrală a ARACIIP, cu inspectorii județeni/ai municipiului București și cu membrii CEEMC, dacă este cazul, în baza regulamentului prevăzut la alin. (10) lit. w). În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în vederea îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.

(12) Inspecția tematică, prin birourile județene, reprezintă o activitate de evaluare sau control al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau al personalului care deservește aceste instituții, în principal, al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în vederea îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ, în baza regulamentului prevăzut la alin. (10) lit. w), cu colaborarea membrilor CEEMC din județul de proveniență”, conform Legii învățământului preuniversitar.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with