Image 1
Image 2

ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR

Câte permise de conducere au fost reținute sâmbătă, 11 noiembrie 2023?

Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, polițiștii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.600 de fapte contravenționale și 612 permise de conducere au fost reținute.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La data de 11 noiembrie 2023, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 452 de acțiuni și au intervenit la 2.606 evenimente, dintre care 2.250 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

 

De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 44 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 8.631 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.415.349 de lei. Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 147 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 612 permise de conducere, dintre care 167 pentru viteză, 93 pentru alcool și 12 pentru droguri. De asemenea, au fost retrase 336 de certificate de înmatriculare.

 

Acțiunea Blocada

 

Tot sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

 

Astfel, la nivel național, 3.252 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

 

Au fost organizate peste 395 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.688 de autovehicule și legitimate 10.828 de persoane.

 

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.721 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 151 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.

 

În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au fost constatat 27 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 13 de conducere sub influența alcoolului și 5 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 213 permise de conducere, dintre care 28 pentru alcool și 71 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 161 certificate de înmatriculare.

 

CITEȘTE ȘI:

Aproape 10.000 de ucraineni au intrat în România sâmbătă, 11 noiembrie 2023

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with