Image 1
Image 2

Ce noutăţi ar putea fi în fotbalul judeţean, după Adunarea Generală AJF Satu Mare?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ce noutăţi ar putea fi în fotbalul judeţean, după Adunarea Generală AJF Satu Mare?

Aşa cum se obişnuieşte, la mijloc de vară se organizează o Adunare Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Satu Mare. De această dată, evenimentul se va desfăşura la Casa Schwab, pe 22 iulie.

Şi tot aşa cum obişnuim, încercăm să anticipăm câteva din modificările care s-ar putea face, după aprobarea membrilor afiliaţi AJF Satu Mare.

Conform informaţiilor noastre, se doreşte în continuare păstrarea celor trei campionate: Liga 4 Elite, Liga 4, Liga 5.
Pentru Liga 4 Elite se discută două variante, în funcţie şi de numărul echipelor înscrise. Prima variantă, cea mai simplă, ar fi o singură serie de 10-14 echipe. După tur-retur, primele 4 clasate ar putea intra într-o luptă pentru titlul judeţean. A doua variantă ar fi cu două serii a câte 6 echipe. Aici s-ar juca tur-retur în sezonul de toamnă şi tur-retur în sezonul de primăvară, respectiv playoff (primele 2-3 clasate din fiecare serie).

Pentru Liga 4 se doreşte păstrarea sistemului cu două serii, iar Liga 5 va trece, cel mai probabil, la o singură serie.
Pentru a nu fi prea scurt sezonul de toamnă, se doreşte disputarea la final a unui tur/fază din Cupa României.
Sezonul 2023-2024 din fotbalul judeţean s-ar putea să aibă ca date de începere: 26-27 august – Liga 4 Elite, 2-3 septembrie – Liga 4, 9-10 septembrie – Liga 5.

Deocamdată nu sunt noi echipe care să se retragă din cele trei campionate. În schimb, sunt şanse să revină echipele din Păuleşti, Moftinu Mare şi Dindeşti. Echipa din Pişcolt şi-ar dori să evolueze un eşalon mai sus, în Liga 4.

Precizăm că toate cele de mai sus sunt speculaţii. Totul se va decide la Adunarea Generală din 22 iulie, programată să înceapă la ora 9:30.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns