Asculta acest articol
Într-o campanie electorală sunt câteva elemente care trebuie să iasă în evidență mai mult decât între alegeri. Scopul suprem al unor alegeri este găsirea unei modalități de a pune semnul egal între interesele generale ale populației și interesul candidaților la diferite funcții publice.
Coincid interesele generale ale populației cu interesele partidelor? Dar cu interesele personale ale candidaților prezidențiali?
Speculează partidele diferențele culturale și sociale dintre generații? Există candidați la președinție care își fac din aceste diferențe culturale și sociale existente în societatea românescă o armă politică?
Sunt întrebări la care nici nu trebuie să ne răspundem. Se înțelege de la sine că în toate cazurile răspunsurile sunt afirmative. Dar seria întrebărilor de genul acesta, având desigur și o încărcătură retorică, pot continua la nesfârșit.
Când încercăm să privim mai în profunzime natura umană reală a celor care decid până la urmă soarta a milioane de oameni, găsim niște personaje mai mult interesate de ele însele decât de cei pe care pretind că îi reprezintă.
O țară, indiferent de mărimea ei, este condusă de o mână de oameni, cărora funcțiile le conferă dreptul de a lua decizii. Oricât de democrați ne-am considera, deciziile executive se iau de sus în jos, de la președinte la prim ministru, de la miniștri la directori de agenții. Să tot fie la acest etaj al puterii vreo 50-60 de creeere.
Deciziile politice se iau la partide, urmând să fie traduse în legi de către parlamanetari. La orice partid există un grup în jurul liderului care ia deciziile în numele partidului. Este nevoie de exemple? Liviu Dragnea, apoi Viorica Dăncilă la PSD. Călin Popescu Tăriceanu și câțiva apropiați sunt acuzați în aceste zile că au luat decizia de ieșire de la guvernare a ALDE.
La PNL sunt cunoscute nemulțumirile față de deciziile luate de președinte și un grup restrâns. Chiar și la un partid mai nou ca USR sunt deja acuzațații că Dan Barna și un grup au manipulat alegerile interne. Nu mai vorbim de un partid ca PMP în care cuvântul lui Băsescu este literă de lege. UDMR are o conducere puternic centralizată.
Sub președinte, premier, ministru, lider de partid, toți sunt executanți. Deciziile luate la centru radiază în teritoriu.
Autoritățile locale sunt, de multe ori stat în stat. Ca la Caracal. Ca în toate județele în care s-au impus “baronii locali”. Primarul, președintele de consiliu local sunt omologii celor care conduc țara. Ei conduc județul, municpiul, orașul, comuna. Sub acoperirea deciziilor votate de consiiliile județene și locale, ce vor ei aia se face. Democrația este de ochii lumii. Trebuie doar să faci hârtii pentru acoperire.
Dar și așa este mai bine decât în timpul regimului comunist. În democrație sunt instrumente de control. Instituțiile interferează. Parlamentul controlează guvernul, prin majorități. Președintele țării are pârghii constituționale pentru sancâionarea derapajelor guvernului, dar și a parlamentului.
Mai greu de controlat sunt autoritățile locale, unde se crează rețele, cumetrii, adevărate clanuri de interese economice și politice având în centru un partid sau o asociere de partide.
Justiția, una independetă, dar și competentă, joacă rolul de arbitru obiectiv, subordonându-se unui singur stăpân: Legea.
Într-o campanie electorală, mai cu seamă în cea prezidențială, este necesară punerea în discuție a tuturor aspectelor puterii, de la puterea discreționară a unui președinte, a unui premier, a unui lider de partid, la puterea pe care și-a ia singur un primar, un președinte de consiliu județean, un președinte de organizație județeană al unui partid.
Dar, după cum am constatat de atâtea ori, la partide se spune adevărul numai atunci când se ceartă.
