Image 1
Image 2

FORȚA DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA

Ce tendință înregistrează numărul locurilor de muncă în sectorul privat?

Pentru anul 2023 se previzionează în continuare, potrivit unei platforme de business intelligence, creşterea profiturilor şi a profitabilităţii firmelor pe fondul reducerii semnificative a costurilor la energie (curent electric, gaz, combustibil)
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aceasta în contextul în care preţurile au continuat să-şi menţină valorile (în unele cazuri chiar crescând) în prima parte a anului 2023.

În acelaşi timp, estimările indică o continuare a procesului de creştere a ponderii forţei de muncă ieftine, dispuse să lucreze pe salarii apropiate de minimumul pe economie în detrimentul celei autohtone.

După o perioadă de 3 ani de scădere constantă a numărului de locuri de muncă ocupate, anul 2022 a schimbat trendul. Acesta a fost primul an de la începerea pandemiei în care numărul locurilor de muncă ocupate în sistemul privat nu a mai scăzut în comparaţie cu anul anterior şi s-a păstrat constant la 4,01 milioane. Totuşi, numărul de angajaţi înregistraţi anul trecut se menţine la un nivel mai mic comparativ cu 2019, când au fost înregistraţi 4,12 milioane de angajaţi. Această diminuare a angajaţilor din mediul privat are la bază apetitul românilor pentru antreprenoriat, vizibil prin numărul record de companii active, procesele de automatizare, care diminuează necesitatea factorului uman, dar şi fenomenul de migrare a forţei de muncă româneşti către ţările dezvoltate.

Cea mai semnificativă scădere, în 2022, a fost înregistrată în producţie, unde s-au înregistrat cu 5% mai puţine locuri de muncă faţă de anul 2021, respectiv o reducere de peste 50.000 de posturi. În acelaşi timp, comerţul a cunoscut o diminuare de 1,5% a numărului de locuri de muncă, respectiv 13.000, şi agricultura, unde s-a înregistrat o reducere de 2,5%, respectiv 3.000 locuri.

La polul opus, cea mai mare creştere a numărului de locuri de muncă a fost vizibilă în domeniul IT&C, unde în 2022 au fost cu 16% mai mulţi angajaţi decât în anul precedent, respectiv cu 30.000.

Şi în domeniul hotelier au fost mai mulţi angajaţi cu aproximativ 7%, mai exact 10.000 locuri, iar în industria de construcţii, numărul locurilor de muncă a crescut cu 3,2%, respectiv 14.000 locuri.

Stagnarea numărului de locuri de muncă ocupate în sistemul privat românesc şi păstrarea unui trend relativ constant au ca principal argument un proces de ocupare al acestora de către personal străin, provenit în special din ţările slab dezvoltate din Asia, subliniază sursa.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with