Image 1
Image 2

Ceremoniale de sfinţire a Drapelului naţional, iniţiate de Asociaţia Civică Tempora

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Asociaţia Civică Tempora Satu Mare continuă să iniţieze şi să se implice în manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, în special în cele prin care generaţia actuală lasă pentru cei ce vor veni după noi însemne ale respectului şi recunoştinţei noastre pentru cei ce au făurit România Mare la 1918.


Săptămâna viitoare, se vor desfăşura două evenimente importante, la care sunt aşteptaţi toţi sătmărenii care simt şi cred în tradiţiile şi valorile româneşti.
În 28 mai 2018, în a doua zi de Rusalii, după încheierea sfintei Liturghii, la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de pe strada Bariţiu, se va sfinţi Drapelul naţional, care va fi înălţat pe catargul realizat prin contribuţia bisericii, a preotului paroh Cornel Pop şi a Asociaţiei Civice Tempora.
În 30 mai 2018, începând cu ora 12, în curtea Şcolii Gimnaziale “Octavian Goga” din Satu Mare (Cartierul Carpaţi II), prin grija directoari Corina Chindriş, în prezenţa reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Satu Mare, cultelor religioase, a altor conducători de instituţii şi organizaţii, precum şi a unui pluton de militari din Garnizoana Satu Mare, se va derula un ceremonial militar, religios şi laic, în cadrul căruia se va sfinţi Drapelul naţional ce va fi înălţat pe catargul donat de Organizaţia Cercetaşii României şi Asociaţia Civică Tempora.
Cele două evenimente vor fi mediatizate în format video pe pagina AsociaţiaTempora Romania100 şi pe site-ul Asociaţiei Civice Tempora.
Informaţiile ne-au fost comunicate de col.(r) Voicu Şichet.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Cum își bate Electrica Satu Mare joc de consumatori?

Cum își bate Electrica Satu Mare joc de consumatori?

Sambătă 16 martie, în jurul orei 10 s-a produs o pană de curent în Satu Mare și alte localități din județ. Suni la Electrica deranjamente 0262 929 și stai de vorbă cu robotul . Te întâmpina o voce care te trimite pe toate tastele telefonului. După o jumătate de oră te dumirești despte ce ar fi vorba.

IFPLUS CLARIFICĂRI PENTRU ȘOFERI

Cauciucurile all-season nu sunt recomandate, dar nici interzise

Acum când valorile termice scand uneori noaptea şi dimineaţa sub 7 grade Celsius, continuă dialogurile prin presă, referitoare la momentul montării anvelopelor de iarnă, dar şi pe seama tipurilor de anvelor.

This content is for IZ Plus Lunar, IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si Tiparit si PDF Lunar, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ <35, IZ PLUS ANUAL, and IZ PLUS 3 LUNI members only.
Log In Join Now