Asculta acest articolFiind avizată de Comisia de limba îi literatura română a Ministerului Educației Naționale, putem avea încredere în lucrarea, de altfel foarte bine scrisă.
Problema identificată. La o simplă numărătoare observăm că din cele 170 de personaje literare prezentate doar 26 sunt personaje feminine, iar restul sunt bărbați. Este chiar mai rău decât în politică unde este foarte evident că femeile sunt discriminate. Este un fapt recunoscut că politica este un domeniu al bărbaților.
Asta o dovedesc statisticile, dar și modul de comportare foarte bărbătesc al puținelor femei care au reușit să se strecoare în rândul politicienilor de top. ” Zoe, fii bărbată!” zice Tipătescu.
Nu vrem să facem prea multe asemănări cu personajele feminine de azi, dar multe din figurile feminine ilustrate de scriitorii noștri de azi și de ieri, nu sunt adevărate elogii la adresa celei ce ne dă tuturor viață.
Problema identificată este alta. Scriitorii români studiați în școală, deci cei care intră în canon, nu s-au prea străduit să creioneze chipuri feminine frumoase, angelice, așa cum merită femeile.
Nu ne așteptăm ca fiecare autor inclus în manualele școlare, să facă un elogiu adus frumuseții, dar la o simplă lectură putem observa că în general imaginea femeilor nu este una pozitivă. Iată câteva exemple luate din lucrarea mai sus pomenită.
Negativ 1. Ada Razu. Hortensia Papadag-Bengescu. Din Concert din muzică de Bach.
Personajul feminin este prezentat astfel “O țigăncușă uscată, ca un drac, cu buzele roșii ca sângele închegat și cu o pereche de ochi aprinși sub boneta de piele ce-o împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. Pe mâinile negre, cu degete fuiorașe, avea inele cu pietre cât un nasture de tunică. Din clipa în care o cunoaște, Lică o
califică în sinea lui: Ce gașperință!” Femeie frivolă, fără nici un scrupul moral “senzuală și capricioasă’, dar calculată, ” ar fi vrut să aibă un amant , dar nu voia să se compromită. reputația ei era prea proaspătă.”
Negativ 2. Aglae Tulea, mama Olimpiei. Din Enigma Otiliei de George Călinescu.
Personajul nu este portretizat în culori roz.
Cităm: “Portretul Aglaei este fixat de la început, cu detalii precise ce indică trăsăturile ei morale: era o doamnă cam de aceeași vârstă cu Pascalopol, însă cu părul negru, pieptănat bine într-o coafură japoneză. Fața ei era gălbinicioasă, gura cu buzele subțiri, acre, nasul încovoiat și ascuțit, obrajii brăzdați de câteva cute mari acuzând o slăbire bruscă, ochii erau bulbucați ca și acei ai bătrânului, cu care semăna puțin și avea de altfel aceeași mișcare moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluza de mătase neagră cu numeroase cerculețe, strânsă la gât c-o mare agrafă de os și sugrumată la mijloc cu un cordon de piele, în care se putea vedea prinsă de un lănțișor urechea unui cesuleț de aur . Vulgară și rea o viperă cum o calific Otilia.”
Negativ 3. Femeia ridicolă. Personajul Chirița. Din Chirița în provincie, de Vasile Alecsandri.
Apreciată drept, o prețioasă ridicolă după comedia lui Moliere, Prețioasele ridicole, Chiriță, ahtiată după parvenire dorește să fie asemeni femeilor din marea boierime, de aceea va imita obiceiurile protipendadei. De aici rezultă ridicolul personajului, consecință a discrepanțe între ceea ce este în realitate și ceea ce vrea să pară.”
Pozitiv 4. Vidra, femeia puternică. Din Răzvan și Vidra de B.P. Hașdeu
“Știind să prețuiască virtuțile alese, cu intuiție și sensibilitate feminină, Vidra prevede un destin de excepție pentru Răzvan: nu-i femeie să nu simtă inima întru tulburare, când se așterne înaintea luminând o faptă mare. Rob, țigan, haiduc oriunde soarta să te fi dus, un suflet ca al dumitale îți va face loc în sus. Rămânând ațintit, Răzvan, învăluit de fiorul dragostei zice: o tu femeie măreață! Domnul înger!”
Acea dragoste sălbatică și devotamentul față de bărbatul iubit sunt temelia pe care se vor constitui toate acțiunile Vidrei, menită să-l urce pe Răzvan tot mai Sus, motivându-și comportamentul: o prăpastie ne desparte, eu prea sus și tu prea jos. Acestor sentimente trainice și adevărate, Vidra le adaugă fiorul dragostei de țară adus ca argument al ambițiilor sale.”
5. Neutru. Prima femeie businesswoman. Mara de Ion Slavici.
“Mara în viziunea lui Călinescu poate fi tipul comun al femei mature de peste munți și în general a văduvei întreprinzătoare și aprige la care apar atât zgârcenia cât și afecțiune maternă, dar rămânând însă un personaj din afara sferei social – morale a satului.”
Nu prea măgulitor, dar corect.
“Precupeața Mara, afirmă Manolescu, e prima femeie capitalistă din literatura noastră. Pe ea nu o interesează avuția funciară, ca pe Dinu păturică ori Tănase Scatiu, față de care înfățișează un moment ulterior: scopul ei fiind să strângă bani, întreaga întreprindere îi este canalizată în afaceri E un businessman. Mara se lansează în afaceri, este extrem de calculată, transformând totul în bani. Preferă să împrumute cu dobândă, decât să investească. Pentru copii pune bani la ciorap (fiecare copil are ciorapul său).”
6. Femeia mamă și iubită. Sașa, din Viața la țară de Duiliu Zamfirescu
‘Cel mai complex personaj al romanului Viața la țară este Sașa, din familia Comăneștenilor. Familia boierească veche. legată de pământ. Rămasă orfană, Sașa a devenit astfel mama fraților ei și administratorul întregii averi. Trecută de vârsta primei tinereți, ea este femeia-mamă, femeia-soră, femeia-iubită, unind prospețimea și căldură a sentimentului cu maturitatea cumințenia și echilibrul.” (Al. Săndulescu)
Fără comentarii.
7. Femeia romantică.Abia la Mircea Eliade în “Cristina” avem o imagine dacă nu sută la sută pozitivă a femeii, una acceptabilă.
“Însetată de iubire, capătă înfățișarea unui zburător, dar feminin, care, ca și strigoiul, apare noaptea. Așadar, apărând în odaia lui Egor, recunoscând fiecare obiect, într-o lumină ciudată, care nu era nici de zi nici lumină de lampă, Cristina se manifestă nu ca nemuritoare și rece, ci setată de aventură, de dragoste: de când te aștept șoptit din nou domnișoara Cristina, de când aștept un bărbat ca tine. Un bărbat frumos și tânăr.”
Din cele 26 de personaje feminine, am ales șapte care, zicem noi ilustrează tipurile de femei pe care le întâlnim îi în zilele noastre. De remarcat modul cam misogin în care unii scriitori au prezentat femeia. Practic până la Mircea Eliade, Camil Petrescu și puțini alții personajele femei sunt privite fie ca niște victime, gen Ciuleandra de Liviu Rebreanu, Ana din romanul Ion, necuprinse în acest dicționar. Femeia truditoare, precum Fefeleaga, Ana din Moara cu Noroc, nu par să fie pentru tineri și tinere niște modele pozitive.
Maitrey, notează autorii Dicționarului de personaje literare pentru gimnaziu și liceu, rămâne cel mai exotic personaj feminin din literatura română, personajul al cărui conduită europeană refuză păcatul sinuciderii personalității prin pasiune.
Făcând din experiența umană un interesant material de reflecți și prilej de contemplare poetică, Maitrey este o femeie și un mit, un simbol al sacrificiului în iubire care trăiește cu intensitate și cu un farmec, de substanță aromitoare ca însăși parfumurile orientale. În acest plan de suprarealitate stă marea sugestie a romanului în specificul intrinsec al pasiunii care îi înconjoară dragostea, cu toate superstițiile atavice ale misticismului.
Ce bine zic eu, ca bătrân profesor care am predat mai bine de 40 de ani limba îi literatura română, că marele scriitor Mircea Eliade a salvat onoarea scriitorilor români care au zugrăvit femeia mai mult ca o victimă decât ca pe o icoană la care să te închini.
Aș încheia aceste rânduri, cu descrierea Otilia din Enigma Otiliei de George Călinescu: Fata părea să aibă 18 -19 ani, fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri, arăta și mai copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic cu oase delicate de ogar, de un stil perfect. Moș Costache o sorbea umilit din ochi și râdea din toată fața lui până când fata îl prindea în brațele ei lungi. Fata, era limpede, avea toată inițiativa.”
Un fost profesor de limba și literatura românească
Fii primul care comentează