Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

LIDERII PSD-PNL S-AU SUCIT

Ciolacu și Ciucă revin asupra limitării plăților cash

Nicolae Ciuca și Marcel Ciolacu, liderii coaliției de guvernare
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă s-au răzgândit privind limitarea plăților cash.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Marți, 7 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă au anunțat că în prima ședință de guvern se vor revizui măsurile privind limitarea plăților cash. După ce decizia privind limitarea plăților cash a fost aprobată în coaliția PSD-PNL, liderii celor două partide s-au sucit, vor revizuirea măsurii.

 

 

 

În ultimele zile am avut mai multe discuții cu aceștia, cât și cu mediul de afaceri și cu reprezentanții sistemului bancar. Și mi-au spus anumite lucruri de bun simț legate de măsurile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor legate de cash. Acești oameni nu sunt evazioniști, ci sunt cei pe umerii cărora se sprijină această țară!

Prin urmare, în prima ședință de Guvern voi revizui propunerile venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor, pentru că datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită. Vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern! ” a scris premierul Ciolacu pe Facebook.

 

 

 

El spune că limitele actuale vor fi menținute, cu două excepții plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. ” a adăugat premierul.

 

 

 

Ciolacu le-a transmis un mesaj evazioniștilor care au profitat de această discuție din spațiul public.

” Voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!”, le-a transmis șeful Executivului.

 

 

 

Și președintele Senatului, Nicolae Ciucă – președinte PNL a anunțat o analiză aplicată asupra plăților în numerar.

 

 

”Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Pe de altă parte, am convenit, împreună, că vom continua cu fermitate lupta cu evaziunea fiscală în România și vom promova, de comun acord, măsuri în acest sens.” a scris președintele PNL, Nicolae Ciucă pe Facebook.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns