Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Colegiul Tehnic „Traian Vuia” continuă un proiect european transfrontalier

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

P1020324O iniţiativă interesantă este în desfăşurare în cadrul unui proiect european transfrontalier la care cooperează patru ţări, din care face parte şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Satu Mare.


În această săptămână a avut loc Conferinţa de deschidere a proiectului, desfăşurată la partenerul din Ungaria, la care au participat şapte cadre didactice din partea Colegiul Tehnic „Traian Vuia”. Directorul dr. Popescu Vlaicu a salutat participanţii şi a asigurat acordarea sprijinului la desfăşurarea activităţilor cuprinse în proiectul coordonat de profesorul Baranyai Tiberiu. La rândul său, profesoara Fisar Erika a prezentat un material informativ privind contribuţia Colegiului Tehnic „Traian Vuia” la formarea profesională a tinerilor şi a adulţilor din judeţul Satu Mare.
P1020321În urma celor optsprezece luni de desfăşurare în Satu Mare, în incinta şcolii partenere se va forma un centru în care va fi asigurată formarea unor competenţe necesare pregătirii profesionale a tinerilor şi adulţilor. Acesta se va realiza prin dotarea cu echipamente necesare atât pentru pregătire generală, cât şi pentru pregătire profesională la ocupaţiile de ţesător manual şi catering. Cursanţii înscrişi pentru cursul de catering vor avea posibilitatea să participe câte cinci zile de pregătire practică în fiecare centru de competenţă din proiect, respectiv în Ungaria la Nyiregyhaza, în Slovacia la Velke Kapusany şi în Ucraina la Beregovo.
Proiectul “Centre de Colaborare transfrontalieră” are codul HUSKROUA/1101/041, cu patru parteneri, dintre care Colegiul Tehnic “Traian Vuia” este partenerul din România. Tema principală este formarea adulţilor prin cursuri de calificare, având grup ţinţă şomerii, oameni aflaţi în dificultate de a găsi un loc de muncă (de exemplu, femeile care nu se pot integra după concediul de creştere a copilului, cei care aparţin grupurilor vulnerabile sociabil, etniile rrome, toţi celor interesaţi).
Proiectul se va finaliza în iunie 2015, iar rezultatele lui (programe de pregătire, formatori consiliaţi, dotările realizate) vor fi un beneficiu pentru şcoală şi comunitate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns