Image 1
Image 2

DUPĂ 14 ANI

Complexul Sportiv Național “Lascăr Pană” din Baia Mare are noi tarife de funcționare

Bazele sportive ale unităților de cazare gestionate de Complexul Sportiv Național “Lascăr Pană” din Baia Mare au tarife mai mari de utilizare. Situația este reglementată de Ordinul nr. 5/4.01.2024 al Agenției Naționale pentru Sport, președinte, Elisabeta Lipă.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Actul normativ prevede modificarea tarifelor de folosire a bazelor sportive și a unităților de cazare aflate în administrarea agenției, prin instituțiile subordonate. Vechiul ordin nu a fost schimbat de 14 ani.

Astfel, din luna ianuarie cluburile și asociațiile sportive din Baia Mare vor fi obligate, în condițiile în care vor dori să-și desfășoare activitatea în bazele întreținute de CSN “Lascăr Pană”, să aloce mult mai mulți bani pentru acest segment comparativ cu anii precedenți. Și cel mai mult au de suferit cluburile și asociațiile finanțate din bani publici de către autoritățile locale sau județene, precum și cluburile și asociațiile private. Avantajate sunt, în schimb, structurile sportive școlare și universitare cu personalitate juridică și echipele care se află sub tutela Autorității Naționale pentru Sport și instituțiile subordonate.

După cum se știe, Complexul Sportiv Național “Lascăr Pană” are în administrare Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, terenul de rugby Arena Zimbrilor, pista de atletism în aer liber, bazinul de înot “Gheorghe Demeca” – în aer liber și acoperit, dar și cele două unități de cazare, Hotelul Sport și Complexul Stibina, de lângă Colegiul Național “Mihai Eminescu”.

Sala Polivalentă „Lascăr Pană” deține tribune cu peste 1.000 de locuri, acolo unde se antrenează și joacă meciurile oficiale și amicale echipele de handbal masculin și feminin ale CS Minaur, cât și gruparea de volei Știința Explorări Baia Mare, toate în primul eșalon.

Până acum, cele două secții ale CS Minaur, club finanțat exclusiv din bani publici și încadrat de către Autoritatea Națională pentru Sport în categoria B, achita pentru fiecare oră de antrenament câte 105 lei, plus alți 35 de lei/oră pentru folosirea vestiarului. Din ianuarie, CS Minaur va plăti pentru o oră de antrenament 500 de lei/oră și alți 150 de lei/oră pentru accesul la vestiare. Cât privește meciurile oficiale, conform art. 3 din capitolul 1 al tarifelor de folosire a bazelor sportive, în ordin se specifică: „În cazul în care solicitantul, în calitate de organizator al unei competiții sportive, realizează încasări financiare din vânzarea biletelor de intrare pentru spectatori, montarea reclamelor publicitare în sală sau terenul de sport, transmisii TV ale competiției, cuantumul se majorează prin negociere între părți”.

Știința Explorări Baia Mare este un club universitar și este încadrat în categoria A. Echipa de volei masculin plătea, până în 2023, 80 de lei/oră pentru antrenament și 35/oră pentru a beneficia de vestiar. Acum, Știința Explorări va plăti 300 de lei/oră și 150 de lei/oră vestiarul pentru ședințele de pregătire. Sumele rămân neschimbate și la jocurile oficiale, echipa de volei făcând parte din categoria echipelor care nu percep bilet de intrare de ani de zile, iar acestea sunt scutite, conform ordinului, de tarife suplimentare. În această categorie intră și cluburile federațiilor sportive naționale pentru loturile naționale și olimpice, precum și cluburile Agenției Naționale pentru Sport și instituțiile aflate în subordine.

În ceea ce privește echipele amatoare, inclusiv cele neconstituite legal, acestea vor face o adresă către instituția subordonată Autorității Naționale pentru Sport, urmând ca cele două părți să negocieze sumele folosirii terenului de joc și a vestiarelor.

 

Terenul de rugby „Arena Zimbrilor” este folosit doar de CSM Știința Baia Mare, vicecampioana ultimei ediții de campionat.

Aceasta plătea, până acum, 25 de lei/oră pentru închirierea terenului și 35 de lei/oră pentru folosirea vestiarelor. Noile tarife prevăd din 2024 o creștere ușoară, 40 lei/oră pentru teren, dar a crescut semnificativ tariful pentru accesul la vestiare – 150 lei/oră. Menționăm că CSM Știința Baia Mare este club universitar și se încadrează în categoria A. La fel este și cazul cluburilor federațiilor sportive naționale pentru loturile naționale și olimpice, precum și cluburile Agenției Naționale pentru Sport și instituțiile aflate în subordine.

În subordinea complexului “Gheorghe Demeca” sunt cele două bazine. Cel acoperit și cel în aer liber, unde își desfășoară activitatea atât cluburile școlare sau universitare, cele ale federațiilor sportive naționale pentru loturile naționale și olimpice sau cele ale Agenției Naționale pentru Sport și instituțiile aflate în subordine – categoria A, cât și cele private – categoria B.

Din 2010 și până în 2023, cluburile din categoria A care își desfășurau activitatea în bazinul acoperit plăteau 30 de lei/culoar și 40 de lei/culoar cele din categoria B, în speță cluburile private. Acum, sumele s-au dublat: 60 lei/culoar pentru cluburile școlare și universitare, respectiv 80 de lei în cazul cluburilor private.

La bazinul în aer liber, recent adus la standarde normale, cluburile de categoria A achitau 25 de lei/culoar și 35 lei/culoar pentru cluburile sau asociațiile din categoria B. 2024 a adus o creștere însă de 45 lei/culoar pentru cluburile din categoria A și 60 de lei/culoar la cluburile sau asociațiile din categoria B.

La pista de atletism cu sectoare în aer liber, așa cum este denumită în ordinul Agenției Naționale pentru Sport, cluburile școlare sau universitare, cluburile federațiilor sportive naționale pentru loturile naționale și olimpice sau ale Agenției Naționale pentru Sport și instituțiile aflate în subordine care fac parte din categoria A, au achitat până la finalul anului precedent 25 lei/oră pentru pregătirea sportivilor, iar de acum încolo tariful este de 35 lei/oră. În cazul cluburilor private, tariful a fost de 35 de lei/oră, iar acum s-a modificat la 45 lei/oră.

Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană” are în subordine nu numai baze sportive, ci și locuri de cazare, prin cele două unități – Hotelul Sport și Complexul Stibina.

Pentru un loc de cazare la Hotelul Sport, cluburile școlare sau universitare, cele ale federațiilor sportive naționale pentru loturi naționale și olimpice și ale Agenției Naționale pentru Sport și instituțiile aflate în subordine vor achita 35 de lei/noapte, iar cele private 45 lei/noapte.

La Complexul Stibina, prețurile sunt mai mici. Cluburile școlare sau universitare sunt obligate să plătească 25 de lei/noapte, în schimb cluburile sau asociațiile private vor plăti 35 de lei/noapte.

Reprezentanții Complexului Sportiv Național “Lascăr Pană” au oferit detalii și despre cluburile care au restanțe financiare de anul trecut sau din anii precedenți în cazul folosirii bazelor sportive.

De departe, “campioana” acestor datorii este Liceul cu Program Sportiv Baia Mare, “top” completat de CS Minaur Baia Mare și Clubul Sportiv Municipal Baia Mare.

Liceul cu Program Sportiv Baia Mare are restanțe în cuantum de 140.600,37 lei, CS Minaur Baia Mare este dator cu suma de 87.274,75 lei, iar CS Municipal Baia Mare are o restanță de 35.718,59 lei. Lista datornicilor nu se oprește aici și continuă cu Federația Română de Handbal – 11.557,50 lei, Asociația Sportivă Flykick Baia Mare – 7.040 lei, Asociația Sportivă Samsung – 2.009,66 lei, Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș – 924 lei, și Asociația Club Sportiv Academia de Înot Baia Mare – 879,95 lei. Toate aceste sume sunt calculate până la 30 noiembrie 2023.

Suma totală privind restanțele financiare ale celor opt cluburi, asociații sau federație se ridică la 286.004,82 lei, care dacă ar fi recuperată în totalitate ar putea acoperi alte puncte prioritare pe agenda Complexului Sportiv Național “Lascăr Pană”. Mai ales că unele baze sportive necesită îmbunătățiri însemnate.

V. Gherman

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns