Image 1
Image 2

Condamnaţi la închisoare depistaţi la punctele de frontieră din Satu Mare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Duminică, 9 iulie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în România, un tânăr în vârstă de 34 de ani, din judeţul Satu Mare. În urma controlului documentelor, poliţiştii au descoperit faptul că pe numele acestuia a fost emis, de Judecătoria Satu Mare, în data de 20 ianuarie, un mandat de executare a pedpsei cu închisoarea. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de un an şi opt luni, pentru săvârşirea de infracţiunii de furt calificat.

Tot duminică, aproape de miezul nopţii, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pe sensul de intrare în România un bărbat în vârstă de 49 de ani, din judeţul Satu Mare. Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în ţară, la controlul de frontieră poliţiştii au constatat că pe numele bărbatului a fost emis, în 01 martie 2022, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Sălişte (judeţul Sibiu) l-a condamnat la doi ani de închisoare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei (conducere fără permis).

Cei doi au fost predaţi celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with