Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Consultarea online lansată de Comisia Europeană pe tema drepturilor cetățenești se încheie în 9 septembrie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Conform datelor publicate de Reprezentanța Comisiei Europene în România la finele lunii august, peste 8.404 de cetățeni europeni și-au exprimat părerea cu privire la viitorul Europei participând la consultarea online lansată de Comisie pe tema drepturilor cetățenești și a viitorului Europei.
În 9 mai, de Ziua Europei, Comisia Europeană a invitat cetățenii să contribuie la stabilirea agendei politice pentru anii următori și la conturarea viitorului Europei. Din răspunsurile participanților la sondaj reiese că sunt cap de afiș propunerile de “uniune politică”, de “Federație Europeană” sau de “State Unite ale Europei”.
Consultarea se încheie în 9 septembrie 2012, astfel că europenii mai au câteva zile pentru a-și exprima părerea cu privire la întrebări precum “În ce direcție ați dori să se îndrepte UE în viitorul apropiat? Cum arată Uniunea în care ați dori să trăiți în 2020?”. Cetățenii mai sunt întrebați și despre obstacolele efective pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi când își exercită drepturile în calitate de cetățeni europeni< când călătoresc în Europa, când se mută în străinătate, când votează sau când fac cumpărături online.
Răspunsurile primite în urma consultării vor fi folosite în agenda politică a Comisiei Europene pentru următorii ani. Ele vor constitui și baza pentru Raportul din 2013 privind cetățenia UE ce urmează să fie prezentat în 9 mai 2013 cu prilejul Zilei Europei. Anul viitor e desemnat ca fiind Anul European al Cetățenilor.
La chestionarul online deschis anul acesta de Ziua Europei au răspuns 8.404 persoane până în momentul de față< 9,9% francezi, 9,2% germani, 8,9% italieni, 7,6% spanioli, 8,5% polonezi și 6% români. Chestionarul se completează înn 10 minute, este scurt și ușor de completat. Mai multe detalii pe aceasta tema puteti obtine aici.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns