Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Contradicţii Ponta – Antonescu pe reeșalonarea creditelor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară, în timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că măsura privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată în USL.

“Măsura privind reeşalonarea creditelor a fost discutată în USL duminică seară, după şedinţa CSAT”, a precizat Ponta.

“Nu s-a discutat nici în USL, nici în întâlnirea PNL cu FMI”, a declarat Crin Antonescu joi pentru “Gândul”.

Surse din Uniune au declarat anterior pentru Mediafax că măsura anunţată de Guvern, în urma negocierilor cu reprezentanţii FMI, de reeşalonare a creditelor la bănci nu a fost discutată la nivelul USL.

Potrivit surselor citate, măsura nu a fost discutată la nivelul USL, fiind promovată de Ministerul de Finanţe, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, prin intermendiului ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea.

De asemenea, propunerea s-ar fi numărat printre mai multe soluţii concepute la nivelul ministerului, au relatat aceleaşi surse.

Cea mai mare parte a liderilor PNL au aflat de această măsură la momentul anunţării oficiale de către Guvern, au mai menţionat sursele citate.

De altfel, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri seară la TVR că măsura Guvernului privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată şi agreată în PNL, menţionând că în opinia sa nu este o măsură liberală şi va solicita clarificări la Delegaţia Permanentă a partidului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. IOHANIS nu intelege ca la nivel USL de guvern si nu de partide [psd si pnl ] e o masura social- liberala si ca nu toata ziua cei din guvern trebuie sa intrebe la partid daca sint toti de acord ,. IOHANIS vrea sa iasa in fata ca si antonescu punind frina propiilor ministri . la cit de puturosi sint le sta mai bine in opozitie sa poata dormii pina la amiaza .

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Baronii PSD merg pe mâna lui pe Ponta

Asculta acest articol Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene România (UNCJR), Marian Oprișan, spulberă zvonurile conform cărora vrea debarcarea lui