Image 1
Image 2

ZIUA REFORMAȚIEI

Creștinii reformați își cinstesc religia

Ziua Reformației este una dintre cele mai importante sărbători pentru enoriașii acestui cult, este ziua de naștere a protestantismului.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Săptămâna ce urmează (în perioada 30.10.2023 – 05.11.2023) creștinii reformați se află în săptămâna mare a sărbătorii. Miercuri, 31 octombrie, în toate bisericile protestante se oficiază slujbe festive în cinstea acestui eveniment.

 

 

În 1516-17, episcopul Albert din Mainz a început să adune fonduri pentru renovarea Basilicii Sfântul Petru și mai ales pentru rezolvarea propriilor sale datorii. În acest scop a scos la vânzare bilete de penitență, iertarea păcatelor enoriașilor fiind condiționată de cumpărarea acestora. Preoții au fost obligați să vândă cât mai multe astfel de bilete.

 

În 31 octombrie 1517, Martin Luther, părintele cultului reformat, inițial călugăr catolic din Germania, a expediat o scrisoare de protest, însoțită de o proclamație cu 95 de puncte, pe care a afișat-o și la poarta bisericii, document ce constituia bazele noii religii. Acceptarea reformelor a fost un proces de lungă durată, religia fiind recunoscută în mod oficial abia în anul 1564.

 

În zona noastră a fost îmbrățișată ramura calvinistă, apărută puțin mai târziu, totuși data de 31 octombrie 1517 este considerată, peste tot în lume, ziua de naștere a cultului reformat.

 

Religia reformată are foarte puține sărbători, fiecare dintre acestea fiind precedată de săptămâna penitenței, care este o pregătire spirituală pentru credincioșii acestui cult. În această perioadă zilnic se oficiază slujbe, iar în ziua sărbătorii toți enoriașii participă la Cina Domnului (împartășanie).

PAROHIA VADU IZEI

Slujba arhierească și finţire de capelă mortuară

       Duminică, 29 octombrie 2023, duminica a XXIV-a după Sfintele Rusalii, a Învierii fiicei lui Iair, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Vadu Izei, Protopopiatul Sighetu Marmaţiei, paroh Pr. Vasile Hotico, preot II Gheorghe Ulici, secretar protopopesc, şi a binecuvântat noua capelă de cimitir din localitate, cu hramul „Învierea lui Lazăr”.